DE SEZON: Mușcătura de căpușă – motiv de panică? Când, unde, cine și cum trebuie acționat în astfel de situații – sfaturi din partea unui specialist bistrițean. Fără legende, fără trucuri băbești!

Căpușa este o insectă a cărei mușcătură poate fi foarte periculoasă, însă nu este o regulă generală, ci doar o particularitate. Nu toate căpușele sunt periculoase ci doar acelea care sunt infectate.

Confrom unei statistici cerute de stiridebistrita.ro de la Spitalul Județean de Urgență „Bistrița”, de la începutul acestei luni și până la mometul editării acestui meterial, în Unitatea de Primire a Urgențelor au ajuns 26 de pacienți care prezentau mușcătură de căpușă, iar la UPU-Pediatrie au fost aduși 3 copii. Din totalul pacienților prezenți în cele două unități, 9 au fost trimiși la Secția de Boli Infecțioase, pentru tratament profilactic.

Având în vedere faptul că mediul on-line ne oferă multiple „soluții” și „indicații”, am preferat să stăm de vorbă cu un specialist în boli infecțioase pentru a afla ce trebuie făcut în situația în care suntem mușcați de căpușe, dacă trebuie să intrăm sau nu în panică și cât de gravă este o astfel de mușcătură.

Interlocutorul nostru a fost doctorul Cristina Mureșan, medic în cadrul secției Boli Infecțioase a SJU Bistrița.

Reporter: Ce trebuie să știm atunci când suntem mușcați de o căpușă?

Dr. Cristina Mureșan: Căpușa trebuie scoasă cât mai repede din momentul producerii evenimentului și dacă se fixează la piele și se consideră că este o zonă endemică, atunci are nevoie de profilaxie, iar în aceste cazuri există și un protocol: la adulți se folosește Doxicilina în doză de 200 mg – doză unică, la copii sub 8 ani se folosește Amoxicilină în doză de 50 mg/kg-corp și se împarte în trei prize într-o singură zi, respectiv în 24 de ore, iar pentru femeile gravide se poate prescrie antibiotic, conform recomandărilor unui medic.

R.: Unde și cum extragem o căpușă din corp?

Dr. C. M.: Cel mai important lucru atunci când suntem mușcați de o căpușă este extracția acesteia, iar recomandarea noastră este ca această operațiune să fie efectuată de un cadru medical: la medicul de familie, la centrul de permanență, la UPU, sau chiar apelând la o cunoștință din domeniul medical.

Acasă, pacienți mai au diferite metode de a îndepărta aceste insecte, dar care nu sunt tocmai în regulă, moment în care apar reacțiile locale. Repet, indicat ar fi ca insecta respectivă, căpușa, să fie scoasă de un cadru medical. Dacă putem evita mersul în UPU, pentru a nu aglomera zona respectivă, atunci foarte bine, dar dacă nu există altă variantă, recomandăm deplasarea la Urgențe. Ideal ar fi să ne prezentăm într-o unitate sanitară! Acolo se respectă procedurile și mijloacele septice.

R.: Ce se poate întâmpla dacă accidental rupem căpușa și ne rămâne capul acesteia în corpul nostru?

Dr. C. M.: Acasă nu încercăm sub nici o formă să scoatem căpușa cu acul sau alte „instrumente” casnice”! Este o metodă traumatizantă și există riscul contaminării cu diferite bacterii. Totuși, dacă se întâmplă ca accidental să se rupă corpul căpușei de capul deja intrat în piele, atunci este obligatorie prezentarea într-o unitate sanitară pentru a se stabili o situație de prevenție și profilaxie. Corpul restant rămas în piele nu se scoate nici chirurgical și nici sub o altă formă, acesta fiind respins în mod natural de corpul uman. Se va recomanda în aceste cazuri pansarea zonei, soluții anti-septice, tratament cu antibiotic și sub nici o formă nu va necesita internarea pecientului în cauză. Există în anumite situații trimiteri de la medicul de familie sau chiar de la UPU către secția de Infecțioase, în general atunci când există inflamații ale zonei, febră, necroză, etc., dar acest fapt nu implică o internare, ci doar un consult de specialitate.

R.: Există în mediul on-line o mulțime de trimiteri către anumite boli destul de grave, cum ar fi Lyme. Există acest risc?

Dr. C. M.: În cazul căpușelor infectate există riscul apariției bolii Lyme, repet, doar în cazul căpușelor infectate. Când avem anumite suspiciuni, sau dacă este o zonă endemică atunci recomandăm pacientului să își facă analize și apoi monitorizăm cazul. Dacă se ajunge în această situație, există și tratament specific.

R.: Care ar fi sfatul dumneavoastră pentru cei care sunt mușcați de o căpușă?

Dr. C.M.: Nu trebuie să intrăm în panică, dar trebuie să luăm atitudine! O mușcătură de căpușă nu este o situație de panică, nu pune viața în pericol pe termen scurt, însă trebuie luată atitudine, o atitudine corectă, tocmai pentru a evita complicații ulterioare.

 

Căpușele sunt cei mai mari acarieni, având o lungime de 2–30 mm, în funcție de specie și stadiu de viață. Căpușele apar în perioada mai-iunie, acesta fiind și „sezonul” lor. În România au fost identificate 27 specii de căpușe, Ixodes ricinus (foto jos) fiind cea mai frecventă specie.

Prezența căpușelor este crescută ca risc în zonele împădurite și pe pajiștile din preajma pădurilor. Căpusele mai pot fi sunt aduse în casă sau gradină inclusiv de câini sau pisici, care sunt expuși când aleargă mai ales prin iarba înaltă.

Conform Analizei epidemiologice descriptive a cazurilor de boală Lyme intrate în sistemul național de supraveghere în anul 2017, în România sunt recunoscute anumite zone cu o incidență mai mare a acestei boli în județele Argeș, Sibiu, Alba, Sălaj, Satu-Mare și Maramureș.

 

Adauga comentariu