De ce „ocolește” Ovidiu Crețu suma de 2,7 milioane de lei alocată pentru un grup statuar dedicat Centenarului? Aroganță, indiferență la final de mandat, sau sfidare?!

Centenarul! Acest motiv de joacă al administratorilor cu banii din bugetele locale și județene! Din impulsul creat de acest moment istoric al neamului românesc, toate bugetele locale și județene au fost „afectate” de proiecte mâncătoare de bani. De bani mulți, luați fără rușine din buzunarele contribuabililor.

La acest capitol Bistrița nu face excepție, căci nu are cum. Administrația condusă încă de Ovidiu Crețu s-a înscris într-un concurs de supt bani în numele Centenarului încă de la construcția bugetară a acestui măreț an. Printre numeroasele proiecte care au în titulatură cuvântul „centenar” se află și ridicarea unui grup statuar amplasat în Piața Unirii, în fața Bisericii de la Coroana.

Bugetul alocat pentru această „investiție” este de 2,7 milioane de lei, aproximativ tot atât cât s-a prevăzut și pentru modernizarea celei mai bombardate străzi din Bistrița, Strada Colibiței, care se întinde pe aproape un kilometru și care are în proiect refacerea covorului asfaltic, organizarea parcărilor și trotuarelor, refacerea iluminatului public, precum și crearea legăturii dintre Colibiței și Arțarilor. O lucrare destul de complexă.

Grupul statuar închinat Centenarului este de fapt o singură statuie aleasă în urma unui concurs de proiecte. Ideea de grup statuar, conform unei declarații făcute de Crețu în momentul prezentării proiectului, poate fi indusă de integrarea unei singure statui în Piața Unirii, alături de Panteonul din curtea Protopopiatului (ale cărui garduri vor dispărea) și de actuala statuie a lui Cuza, aflată deja în centru pieței. Toată „fața” acestei piațete se dorește a fi schimbată, iar cele trei „piese” să se tranforme în „poli” ai unui grup statuar.

Lucrarea câștigătoare a concursului de soluții privind grupul statuar dedicat Centenarului (click pentru fotografia întreagă) - sursa foto - Ziar de Bistrița

Nu vorbim acum despre necesitatea unui astfel de grup statuar, ci de faptul că ideea în sine a fost abandonată, cel puțin pentru acest an, iar banii alocați în acest scop, cei 2,7 milioane de lei, rămași „la dispoziția” municipalității.

Stiri de Bistrița i-a adresat în acest scop un mic set de întrebări primarului Ovidiu Crețu. Răspunsurile venite din partea edilului sunt „demne” de comportamentul acestuia de-a lungul celor 10 ani de activitate: ocolește răspunsul legat de bani și „îmbârligă” restul întrebărilor.

Iată întrebările trimise primarului de către redacția noastră:

  • Cum continuă proiectul grupului statuar dedicat Marii Uniri în an Centenar din Piața Unirii Bistrița, având în vedere faptul că în urma concursului de soluții s-a ales varianta câștigătoare? (pașii care trebuie urmați)
  • Modificarea structurii întregii piațete din Piața Unirii se va face cu alte costuri decât cele prevăzute pentru realizarea grupului statuar pentru care s-au alocat cele 2,7 milioane de lei?
  • Ce se întampla în cazul în care lucrările nu vor fi (începute) finalizate până la data de 1 Decembrie, dată la care s-a vrut inițial ca fiind data de finalizare a proiectului?
  • Statuia lui Cuza va mai rămâne în piață? Daca Da, în ce context, daca NU – unde va fi mutată?

Ovidiu Crețu ne-a răspuns următoarele:

Cu alte cuvinte, grupul statuar dedicat Centenarului se va realiza după trecerea Centenarului, adică din 2019 încolo, ceea ce aruncă în derizoriu exact însemnătatea acestuia. Cuza poate să rămână, încă nu se știe nimic sigur. Despre bani... nimic!

Ce mai contează 2,7 milioane de lei?! La o următoare rectificare de buget, acești bani vor fi realocați cine-știe pentru ce. Avem un precedent creat în acest sens, la „colegii” de la „județ”, acolo unde o mare minciună legată de prezența Angelei Gheorghiu a „smuls” din bugetul județean 120.000 de euro bugetați către Centrul Județean de Cultură în vederea organizării unui concert al artistei.

Bineînțeles că nu a existat vreodată intenția reală de a organiza așa ceva la Bistrița, fapt confirmat de impresariatul sopranei. Banii bugetați la începutul anului au fost „refolosiți” tot de CJC, dar în alte scopuri, mici și mărunte...

Cele 2,7 milioane de lei aferente unui grup statuar dedicat Centenarului vor căpăta alte destinații. Nu mare ne va fi mirarea dacă cel puțin o parte din ei vor ajunge... la pârtia de schi...

Comentarii

Balan Marius- e...

11.10.2018 14:00

Gusturile administratiei sunt rafinate. Dupa monumentul de la prefectura in forma de SULA cu  toata instralatia, mai apare o Sula in forma de fierastrau, probabil DRUJBA care este si simbolul lu OTC.

Adauga comentariu