Daniel Buda, acest Daea liberal și european...

A (re)venit europarlamentarul Buda la Bistrița, un personaj care cel puțin teoretic trebuia să fie mult mai prezent în zonă deoarece, așa cum domnia sa pretinde, reprezintă inclusiv bistrițenii la Bruxelles. A venit că e precampanie, nu că îl doare ceva în zonă.

Bine, a mai fost pe la Bistrița, iar în comparație cu un alt eurodeputat, Corina Crețu, Buda a fost destul de des. Acum a venit să ne mai spună câte una-alta despre agricultură, de aia de la nivel european, acolo unde el face și împarte idei din poziția de membru al comisiei de specialitate.

Daniel Buda a torăit despre subvenții, despre tinerii fermieri năpăstuiți, dar și de mai puțini tinerii fermieri la fel de năpăstuiți, despre plafoane plafonate, toate acestea amintind prea brutal de Petre Daea. Adică nimic concret, povești torăite, doar că unul mai călărea câte-un berbec, iar celălalt călărește ideologia.

Toată sporovăiala lui Buda de la Bistrița s-a axat pe abureala puterii grupului liberal din UE, mai exact PPE, dar și despre decăderea social-democraților români în ochii socialiștilor europeni, iar aici mai că nu plânge de durere dacă PSD se va rupe de frații lor și vor deveni neafiliați.

Buda ne și explică acest lucru, cel referitor la trecerea PSD la grupul „neafiliaților”, considerând o pierdere pentru patrie:

„Este foarte dramatică o astfel de situație, v-o spun aici și acum și nu fac un secret din asta. Eu, în Parlamentul European puneam amendamente împreună cu colegii de la PSD! Pe mine mă interesa să-mi treacă amendamentele care vizează realități din România. Dacă ei vor fi neafiliați, nu știu cu cine voi mai trece astfel de amendamente. De ce vă spun treaba asta, pentru că ei erau 8 în grup, iar voturile lor puteau să vină lângă voturile noastre și ne puteam impune punctul de vedere. Dacă o să fie neafiliați... Nu am decât un singur neafiliat în Comisia de agricultură... Cum o să mai trec eu amendamentele bune pentru România mai departe?! (...) Este ca și cum România ar pierde niște europarlamentari! E mai mult decât dramatică chestiunea asta...” – a declarat Daniel Buda la Bistrița.

În acest caz, în spiritul și interesul național, cel reprezentat în înaltele foruri europene, domnul Buda ar trebui să facă lobby la PES (grupul socialiștilor europeni) pentru a păstra PSD-ul în interiorul grupului respectiv. În interes național, desigur...

 

Adauga comentariu