Dana Gîrbovan, preşedintele UNJR despre fake-news: "Prea multe exagerări, neadevăruri, dezinformări şi lucruri ascunse au însoţit justiţia în aceşti ani. Avem fiecare datoria să spunem adevărul, pentru că adevărul este valoarea supremă a justiţiei"

Judecătoarea Dana Gîrbovan, preşedintele Uniunii Naţionale a Judecătorilor din România, demontează o ştire falsă despre justiţie, apărută în urma adoptării OUG 7/2019. Astfel, una dintre cele mai contestate măsuri introduse prin OUG 7, condiţia bunei reputaţii pentru magistraţi, a existat în perioada 2012-2018, iar o parte dintre magistraţii activişti de azi au contestat anul trecut inclusiv eliminarea acesteia din lege.

"Fake news despre justitie #1 – "noutatea" conditiei "bunei reputatii" introdusa prin OUG 7/2019

Asistam de o buna perioada de timp la dezinformari, exagerari, jumatati de adevar sau chiar minciuni – fake news in general – rostogolite in spatiul public despre chestiuni ce privesc justitia ce sunt preluate de presa si oameni politici si prezentate opiniei publice, fara nici o verificare, ca adevaruri. Culmea este ca astfel de fake news sunt generate si promovate inclusiv de persoane ce fac parte din autoritatea judecatoreasca, judecatori si procurori deopotriva.

La o astfel de campanie de fake news asista societatea romaneasca in ultimele zile in contextul protestelor din justitie cu privire la OUG 7/2019, contestata, printre altele, ca a introdus pierderea “bunei reputatii” ca motiv “nou” de eliberare din functia de judecator sau procuror.

Reactiile unora din presa, politica si sistemul judiciar cu privire la conditia "buna reputatiei" este una ce demonstreaza cu prisosinta puterea manipularii atunci cand, pe de o parte, se folosesc doar jumatati de adevar, iar pe de alta, lumea nu se documenteaza, crezand fara sa cerceteze. Vorba aceea: nu lasa adevarul sa strice un fake news daca pretinzi ca e pentru o cauza justificata.

In fapt, pierderea "bunei reputatii" ca si conditie pentru excluderea din magistratura a fost introdusa in Legea 303/2004 prin Legea 24/2012, lege propusa in procedura de urgenta de Guvernul Boc si adoptata de majoritatea parlamentara de atunci.

Initiativa legislativa poate fi consultata AICI.

Ca paranteza, Legea 303/2004 republicata in 2005 si aflata in vigoare pana la Legea 24/2012, prevedea la art. 65 alin. (1) urmatoarele:

"(1) Judecătorii şi procurorii sunt eliberaţi din funcţie în următoarele cazuri:

i) neîndeplinirea condiţiilor prevăzute la art. 14 alin. (2) lit. a), c) şi e)."

Art. 14 alin. (2) lit. c) din aceeasi lege prevedea:

"(2) La concursul pentru admiterea la Institutul Naţional al Magistraturii se poate înscrie persoana care îndeplineşte cumulativ următoarele condiţii:

c) nu are antecedente penale sau cazier fiscal;"

Pentru referinta, gasiti AICI Legea 303/2004 republicata in 2005 si puteti compara cele doua articole precizate.

Initiativa Guvernului in 2011 a fost de a modifica lit. c) astfel:

"c) nu are antecedente penale sau cazier fiscal ŞI SE BUCURĂ DE O BUNĂ REPUTAŢIE;".

In felul acesta, coroborand modificarea textului de la art. 14 cu textul in vigoare de la art. 65, conditia bunei reputatii, necesara pentru intrarea in magistratura, era necesar sa fi fost mentinuta si dupa intrarea in magistratura, altfel magistratul era eliberat din functie.

Cand in 2011 s-a discutat respectivul proiect de lege, UNJR si AMR au fost impotriva introducerii conditiei "bunei reputatii" pentru mentinerea in functie a judecatorilor si procurorilor tocmai din cauza lipsei unei definitii clare.

"UNJR a luat act ca guvernul a trimis in procedura de urgenta [proiectul] la parlament. Vom fi prezenti sa propunem modificari pentru ca acest proiect, asa cum este el acum, reprezinta o mare presiune asupra magistratilor in savarsirea actului de justitie si incalca independenta sistemului judiciar", a declarat pentru HotNews.ro, pe 10.11.2011, presedintele UNJR de atunci, Natalia Roman.

La link-ul de mai sus gasiti si de ce Guvernul a propus introducerea conditiei "bunei reputatii" pentru mentinerea in functia de judecator sau procuror.

De asemenea, CSM-ul din 2011 a fost impotriva introducerii acestei sintagme in lege, prin avizul pe care l-a dat proiectului de lege.

Contrar avizului CSM si a pozitiilor asociatiilor, initiativa legislativa a fost adoptata de Parlament asa cum a propus Guvernul.

Odata adoptata de Parlament, legea a fost atacata la CCR de Inalta Curte de Casatie si Justitie si opozitia de atunci, insa a trecut de filtrul CCR care, prin Decizia 2/2012, a respins toate criticile de neconstitutionalitate, inclusiv cele privind nedefinirea sintagmei “bunei reputatii”.

Legea 24/2012 in forma promulgata:

La art. 1 punctul 1 din lege gasiti exact modificarea:

"c) nu are antecedente penale sau cazier fiscal ŞI SE BUCURĂ DE O BUNĂ REPUTAŢIE;".

Prin aceeasi Lege 24/2012 s-a introdus un nou articol – Art. 64^12 – in Legea 317/2004 a CSM prin care s-a creat o procedura de verificare a bunei reputatii. Acest articol este si azi in Legea 317/2004, avand numarul 76.

Dupa ce Legea 24/2012 a intrat in vigoare UNJR si AMR, in intalnirile cu expertii MCV, au exprimat ingrijorari cu privire la unele modificari facute prin aceasta lege, inclusiv cu privire la neclaritatea sintagmei "bunei reputatii".

Contrar pozitiilor asociatiilor, Comisia Europeana a laudat in raportul MCV din 2012 modificarile facute prin Legea 24/2012, implicit introducerea conditiei “bunei reputatii”, spunand:

"Legea are o importanță deosebită, având în vedere progresul lent în ceea ce privește abordarea deficiențelor sau sporirea performanței în cadrul Inspecției Judiciare" (a se vedea pag. 15).

Articolul in cauza din Legea 303/2004, privind eliberarea din functia de judecator sau procuror pentru pierderea "bunei reputatii", a ramas asa din 2012 pana in 2018 cand, in urma sustinerii UNJR si AMR din Comisie si prin modificarile la legile justitiei facute de Parlament (contestate de unii), conditia "bunei reputatii" pentru mentinerea in functia de judecator sau procuror a fost eliminata din lege.

Astfel, prin Legea 242/2018 prin care s-a modificat Legea 303/2004 anul trecut, art. 65 lit. i) a fost modificat astfel:

"i) neîndeplinirea condițiilor prevăzute la art. 14 alin. (2) lit. a) și e) ori a condiției privind lipsa cazierului fiscal, dacă în acest ultim caz se apreciază că nu se impune menținerea în funcție;". [a se vedea punctul 120 din lege]

Asadar, pentru 6 ani de zile, din 2012 pana in 2018, conditia "bunei reputatii" pentru a fi mentinut in functia de judecator sau procuror a fost in lege si n-au fost proteste, CSM-ul nu a mai reactionat, iar magistrati activisti nu au protestat pe scarile instantelor si parchetelor.

Ba tocmai asociatiile care in 2011 s-au opus introducerii acestei prevederi in lege au fost cele in urma actiunilor carora prevederea a fost eliminata de Parlament in 2018.

Culmea este insa ca aceiasi care protestau in 2017-2018 impotriva modificarilor la legile justitiei, adica inclusiv impotriva eliminarii acestei sintagme din lege, protesteaza acum ca aceasta sintagma a fost reintrodusa prin OUG 7/2019 si o prezinta ca si cum ar fi ceva de noutate.

Cum am aratat mai sus, prevederea nu este noua, iar dezbaterile din jurul ei sunt vechi.

UNJR s-a opus in 2011 introducerii conditiei "bunei reputatii" in lege, a pledat in 2017-2018 pentru eliminarea ei din lege, cu ocazia discutiilor pe modificarile la legile justitei, iar acum, in 2019, a cerut eliminarea ei si din OUG 7/2019.

Mai multe despre modul cum s-a aplicat conditia "bunei reputatii" intr-o postare urmatoare.

Prea multe exagerari, neadevaruri, dezinformari si lucruri ascunse au insotit justitia in acesti ani. Avem fiecare datoria sa spunem adevarul, pentru ca adevarul este valoarea suprema a justitiei.

Acesta este primul episod cu privire la fake news-urile despre justitie. Voi continua in perioada urmatoare si cu alte postari, in care voi demasca minciunile si jumatatile de adevar privind justitia care vi se prezinta de unii din presa, politica si chiar din justitie ca adevaruri absolute.", scrie Dana Gîrbovan pe Facebook.

Comentarii

Roth-Gross Cristian

28.02.2019 22:57

Fake newsProfesorii Facultății de Drept a Universității București, în frunte cu decanul, cer abrogarea OUG 7 și respectarea independenței magistraților. 24 de profesori ai Facultății de Drept de la Universitatea București, în frunte cu decanul Flavius Baias, cer abrogarea OUG 7 printr-un comunicat de presă. Cadrele didactice cer ”salvgardarea valorilor statului de drept și protecția drepturilor fundamentale ale cetățenilor împotriva corupției, arbitrariului și ingerinței politice în independența magistraților”.

Adauga comentariu