Cum își pierde USR+ identitatea stând în umbra PNL

Auzim permanent din gurile USR-iștilor cum se laudă cu scorul istoric pe care l-au scos la alegerile EuroParlamentare. Da, atunci era încă poziționat ca un partid cu o altfel de ideologie politică, care promovau principii politice ca și: transparență, integritate, onestitate sau moralitate.

Între timp, se pare, că acel rezultat le-a cam dezorientat simțurile pentru că toate aceste principii au început să erodeze din ce în ce mai mult. Au căzut în plasa PNL și au ajuns să sprijine direct sau indirect personaje obscure și mediocre doar pentru că PNL le-a vârât pe gât.

La Bistrița, USR+ a fost convins de către PNL să nu-și pună candidat la primărie pe motiv că astfel ar avea șanse mai mari să câștige. Cine câștigă? Desigur PNL! Ce are de câștigat USR+ din asta? Nimic. De fapt, chiar are de pierdut. Neavând un canditat la primărie USR+ a pierdut foarte mult la vizibilitate, de fapt, practic a fost aproape uitată existența acestui partid. Reflectoarele au stat  permanent pe candidații pt  Primăria Bistrița și pentru Președintele Consiliului Județean. La niciuna din aceste funcții USR+ nu a avut candidații. Astfel, alegătorii simpatizanți USR+ au doar două opțiuni: votează o altă variantă decât și-ar dori, sau stau acasă și nu merg la vot.

Deși aparent la Sângeorz Băi PNL nu și-a pus candidat lăsând impresia că vor să dea o șansă candidatului USR+, de fapt lucrurile nu stau deloc așa. PNL a sprijinit pe față candidatul independent Ogâgău care, dacă va ajunge primar, va trebui susținut de către consilierii PNL si USR+. În acest moment șansele să câștige sunt de partea lui Ogâgău sau Daniel Suciu candidat PSD. În oricare variantă, USR+ pierde pentru că va avea de ales între o “soluție imorală” sau să intre în opoziție.

La Beclean și Năsăud povestea este cam aceeași, în ambele orașe USR+ susține candidații PNL. Chiar dacă în niciunul dintre aceste orașe, PNL nu pleacă cu prea multe șanse. 

Din toate aceste “manevre”, PNL câștigă pe toate direcțiile. Având candidați proprii la toate primăriile importante, aceștia câștigă un plus de notorietate atât pentru ei, cât și pentru partidul din care fac parte. Astfel, PNL se va alege cu un număr mai mare de consilieri locali decât ar fi avut daca USR+ ar fi avut propriul candidat.

Deci, din punct de vedere electoral, USR+ pierde aparent pe toate planurile din aceste “ințelegeri”. Atunci, care să fie motivele pe care liderii USR+ le au pentru a asigura suport candidaților și, implicit, creșterea artificială a cotei celor de la PNL?

Să fie doar naivitate sau lipsa de experiență politică? Sau sunt niște mize personale sau de grup pe care cei de la USR+ se așteaptă să le primească după alegeri?

Este clar că usr-iștilor li se flutură permanent de către PNL o lozincă, și anume că atât guvernarea țării, cât și majoritățile locale, le vor face împreună. Este o variantă plauzibilă atâta timp cât PNL nu are alte variante mai comode, cum ar fi PMP sau UDMR. 

Oricum ar fi, stând în umbra PNL, cei de la USR+ iși pierde atât identitate, cât și voturi. Asta să fie noua filozofie politică pe care alegătorii USR+ și-o doresc?

Comentarii

Adi

26.09.2020 06:16

din păcate este un grup mediocru acolo format din doi vicepreședinți și super vizat de un al treilea care au atras și adus mai mulți membrii pentru a vota așa cum dictează ei. Și-au manipulat alegerile interne, au numit în urma voturilor oamenilor lor aduși special doar la sedințele de alegeri interne, oameni de-ai casei în diverse funcții din partid și comisii pentru a-si asigura numărul de voturi...etc. păcat de munca oamenilor cu adevărat competenți și a doamnei Deputat din usr Bistrița.

Adauga comentariu