Cum își achita DATORIILE acumulate la un local de la țară un POLIȚIST BISTRIȚEAN. Ne spune DGA-ul, polițistul în cauză fiind cercetat într-un dosar de luare de MITĂ

Lucrători din cadrul Direcției Generale Anticorupție –Serviciul Județean Anticorupție Bistrița-Năsăud, în baza ordonanței de delegare și cu participarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bistrița-Năsăud, beneficiind de sprijinul ofițerilor din cadrul D.G.A. – Structura Centrală, au organizat, miercuri 15 iulie, prinderea în flagrant a unui agent de poliție, din cadrul I.PJ. Bistrița Năsăud, după ce a primit, cu titlu de mită, de la un conducător auto, bunuri în valoare totală de 242 de lei, în legătură cu îndeplinirea defectuoasă a atribuțiilor de serviciu.

„În concret, în data de 15.07.2020, pe raza localității Bața, județul Bistrița-Năsăud, un conducător auto a efectuat o depășire neregulamentară a unui autoturism,  prin încălcarea marcajului longitudinal continuu. A fost oprit în trafic de agentul de poliție care i-a întocmit un proces-verbal de contravenție prin care a consemnat, în mod nereal, faptul că șoferul în cauză nu a avut triunghiuri reflectorizante și a încălcat marcajul longitudinal continuu, aplicând o sancțiune de 290 de lei și 2 puncte de penalizare.

Întrucât nu i-a fost reținut permisul de conducere, conducătorul auto, la indicațiile polițistului, a achitat în contul acestuia, mai multe bunuri, la un local din județul Bistrița-Năsăud”, se arată într-un comunicat al DGA Bistrița-Năsăud.

Potrivit sursei citate, în data de 14.07.2020,  același agent de poliție, în timp ce se afla în exercitarea atribuțiilor de serviciu, pe raza unei localități din județul Bistrița-Năsăud, a oprit un autoturism ca urmare a efectuării unei depășiri neregulamentare, prin încălcarea marcajului longitudinal continuu. Acestuia nu i-a fost suspendat permisul de conducere după cum se impunea, agentul de poliție consemnând în mod nereal în procesul-verbal de contravenție, comiterea contravențiilor, constând în nepurtarea centurii de siguranță, încălcarea marcajului longitudinal continuu, lipsa a două triunghiuri reflectorizante și număr de înmatriculare murdar.

De asemenea, în data de 05.03.2020, aflându-se în exercitarea atribuțiilor de serviciu, agentul de poliție a primit de la un conducător auto, martor denunțător, suma de 500 de lei, cu titlu de mită, pentru a nu-și îndeplini îndatoririle de serviciu, respectiv pentru a nu aplica o sancțiune complementară, constând în suspendarea permisului de conducere, ca urmare a unei depășiri efectuate în mod neregulamentar, prin încălcarea marcajului longitudinal continuu.

„În data de 15.07.2020, având în vedere probele administrate, procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bistrița-Năsăud a dispus față de agentul de poliție efectuarea în continuare a urmăririi penale și punerea în mișcare a acțiunii penale pentru comiterea infracțiunilor de luare de mită (2 acte materiale) și fals intelectual (2 acte materiale), ambele infracțiuni cu aplicarea art. 38, alin.1 Cod penal”, precizează DGA Bistrița-Năsăud.

Față de suspect s-a dipus luarea măsurii preventive a reținerii pentru 24 de ore, inculpatul fiind prezentat Tribunalului Bistrița-Năsăud, cu propunere de arestare  preventivă.

Judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Bistrița-Năsăud a dispus luarea măsurii preventive a controlului judiciar pentru o perioadă de 60 de zile.

Pentru documentarea activității infracționale a suspectului, s-a beneficiat de sprijinul conducerii Inspectoratului de Poliție Județean Bistrița-Năsăud.

Adauga comentariu