Cristian Niculae s-a alăturat proiectului Arthera printr-o donație făcută într-un moment critic

Gura de oxigen primită de Asociația Civitas Bistrița a făcut ca proiectul Arthera să continue, utilitatea acestuia fiind dovedită chiar în următoarele zile: mașina achiziționată în leasing de către Asociație, donată Centrului de Transfuzii Sanguine, a mai salvat o viață!

Costurile de operare a acestei mașini se ridică la 2.400 de lei lunar, aici fiind incluse atât redevența pe care Asociația Civitas o plătește, dar și alte costuri legate de funcționare, combustibilul fiind inclus și el.

Membri Asociației au făcut un apel către oamenii de bine pentru a continua donațiile și a nu pierde acest proiect unic în România. Bistrițenii s-au mobilizat exemplar, iar Titus Banc, inițiatorul proiectului, le-a mulțumit celor mai noi voluntari/donatori ai Asociației.

Printre aceștia se numără și Cristian Marius Niculae, acesta fiind sensibil la probleme comunității din care face parte. Titus Banc ne-a confirmat prezența numelui în lista donatorilor, însă spune că nu a știut despre cine este vorba, toți donatorii fiind tratați la fel, cu respect și mulțumiri.

Banc a mai precizat însă faptul că viceprimarul municipiului, Cristian Niculae, a fost alături de proiect încă de la începuturi, punând la dispoziția Asociației sala de ședințe a Consiliului Local, atunci când aceștia au avut nevoie.

Comentarii

Alesia

24.09.2020 17:41

Cristian Niculae face lucru bune si frumoase. Asta a dovedit in cei 4 ani ai sai de mandat. Respect

Mihaela

24.09.2020 17:43

Felicitari

Alexandra

24.09.2020 20:13

Dl Niculae e un om care empatizeaza cu ceilalti.se vede ca ii pasa de oameni si il felicit pentru gest.un om de omenie si de bine!

Adauga comentariu