Crama Jelna lovește și la Londra: Sauvignonul Blanc cu Amprenta Transilvaniei pe etichetă cucerește bronzul!

Una dintre cele mai tinere crame din Bistrița-Năsăud a reușit să se impună pe piața vinurilor, fiind medaliată la una dintre cele mai consacrate competiții de gen din lume: London Wine Competition, ce s-a desfășurat între 21 și 22 martie.

Crama Jelna, căci despre ea este vorba, s-a impus la Londra prin calitate, valoare și imagine, aceste trei aspecte fiind cele luate în seamă de juriul internațional. Amprenta Transilvaniei, așa cum este branduită Crama Jelna, s-a prezentat la Londra cu un produs marca Darius Pripon, un tânăr oenolog ce nu numai că promite multe, dar le și face! Sauvignon Blanc este vinul ce a reușit să obțină bronzul, ispravă reușită într-o competiție destul de strânsă, cu o participare de excepție, fiind prezente sute de vinării din toată lumea.

Darius Pripon nu este la prima sa reușită din aventura Jelna, tânărul clujean reușind să cucerească un alt bronz cu Feteasca Albă la nici o lună de la lansarea pe piață, vinul primind un punctaj de 88.5 la „Top 100 Ingenous Romanian Wines”, la Brașov.

Viile Jelna sunt „la dispoziția” celui mai tânăr oenolog din România, clujeanul Darius Pripon, un tânăr despre care ați mai citit în stiridebistria.ro. Acesta este un îndrăgostit fără scăpare de această știință, pe care o practică cu o deosebită plăcere și multă implicare.

Crama Jelna s-a reinventat de puțină vreme, având un suflu nou și tânăr. O poveste veche de sute de ani plasează vinurile de Jelna în elita mondială. Un pictor celebru, Giotto, avea să își picteze capodopera Navicella în doar patru exemplare. Unul dintre acestea se regăsea în picturile murale ale bisericii din Jelna. Conform crainicilor vremii, pictorul a cerut să fie plătit în butoaie cu vin de Jelna.

În momentul de față, Crama Jelna produce o medie de 80.000 de sticle de vin, dar se preconizează o creșetere a numărului de sticle până la cel puțin 200.000, asta pe măsură ce vița de vie se va maturiza.

 

Comentarii

Otilia si Vasile

03.05.2018 10:30

Alla grande !!!!!

Adauga comentariu