CRAINIMĂT: Mansarda și acoperișul unui motel aflat în conservare s-au prefăcut în cenușă, în urma unui puternic incendiu (FOTO-VIDEO)

Noaptea dintre vineri și sâmbătă a fost marcată la nivelul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Bistrița-Năsăud de un puternic incendiu manifestat în partea superioară a unui imobil din localitatea Crainimăt.

Este vorba de un motel nefuncțional, aflat în conservare. Din fericire, în interiorul acestuia nu se afla nici o persoană, proprietarii clădirii fiind plecați din țară.

Incendiul s-a manifestat la nivelul mansardei și acoperișului motelului fiind necesară intervenția a patru echipaje de pompieri bistrițeni cu autospeciale de stingere și platformă de intervenție la înălțime, precum și un echipaj de prim ajutor SMURD.

Incendiul a fost sesizat în jurul orei 2:30, iar o jumătate de oră mai târziu acesta a fost localizat și s-a intervenit pentru stingerea lui, suprafața afectată fiind de aproximativ 150 de metri pătrați.

 

foto-video: ISU BN

Adauga comentariu