Cornul și laptele elevilor vin din alte județe, deși Bistrița-Năsăud are brutării și fabrici de lactate suficiente. Noroc cu Pombis-ul, măcar merele sunt din producție proprie!

Anul școlar ce stă să înceapă aduce în sfârșit pe băncile elevilor laptele, cornul și merele, după un an când tinerii bistrițeni au fost privați de acestea, cauza acestui deficit fiind nu lipsa de bani, așa cum s-ar crede, ci întortochiatul sistem al licitațiilor.

Anul școlar 2018-2019 are însă premise bune, căci sunt definitivate toate licitațiile pentru cele trei categorii de produse alimentare, contractele fiind în curs de semnare pentru lapte și mere. Cornurile (și biscuiții) vor fi livrate celor 33.000 de elevi din județ de o firmă din Voluntari, județul Ilfov, contract început la sfârșitul anului școlar trecut, despre care stiridebistrita.ro a scris AICI.

Laptele va fi asigurat de un nume important din industria lactatelor din România, ceva mai aproape de noi, Dorna Lactate, o firmă care are totuși o concurență locală serioasă în Bistrița-Năsăud. Carmolact de la Monor, Romfulda din Beclean, sau Lech Lacto din Lechința, sunt firmele din top 3 în Bistrița-Năsăud, toate încadrându-se cerințelor din caietul de sarcini, dar care, în mod ciudat, nu au participat la licitație! Astfel, Dorna Lactate a fost declarată câștigătoare fără probleme, fără contestații și alte complicații.

În cazul merelor, toată lumea este fericită, Pombis S.A. fiind câștigătoarea licitației, o firmă locală și cu un vechi și bun background în domeniu. Teoretic, merele care se vor așeza pe băncile elevilor bistrițeni ar trebui să fie la un nivel calitativ ridicat.

Cornurile și biscuiții sunt cei cu „probleme” mai mari, căci prospețimea acestora lasă de dorit, având în vedere că firma are sediul la peste 400 kilometri de Bistrița. Este posibil însă ca produsele să fie aduse din altă locație, chiar și din Bistrița-Năsăud, firma câștigătoare a licitației privind produsele de panificație având posibilitatea de a subcontracta producția efectivă, caz în care banii se vor plimba pe ruta Bistrița-Voluntari-Bistrița.

Nici în cazul licitației pentru corn nu s-au înghesuit firmele locale să participe, cu excepția Auto Valmar Bistrița. Restul firmelor de top din domeniul panificației locale nu s-au prezentat, aici fiind vorba de nume ca Valibya, Alces, Ceracom, Vil Deneș, Gama, Bachiș, Dabro etc.

Toate aceste „inadvertențe” ne duc cu gândul către actualul sistem de licitații, incluzând întocmirea caietelor de sarcini, sistem care se pare că nu încurajează principiul localismului și mai degrabă interesul financiar ce primează în fața calității, fiind „mănușă” pentru firme fantomă, de intermediere, sau coloșilor într-un anumit domeniu.

Dovadă a incoerenței sistemului electronic stă și inadvertența între cele declarate de reprezentanții Consiliului Județean Bistrița-Năsăud, care susțin faptul că în data de 7 septembrie se vor semna acordul cadru și contractele subsecvente pentru „lapte” și „măr”, iar în sistemul electronic apare o amânare a perioadei de evaluare a ofertelor până la 30.09.2018, document datat din 30.08.2018.

 

Adauga comentariu