Contrabandă de alcool și țigări în Bistrița-Năsăud și Mureș. Polițiștii au intrat pe fir

În momente de criză, contrabanda este instrumentul care măsoară decăderea economică, iar aceste timpuri se cam apropie. Nu o spunem noi, o spun istoria și faptele. Semne că ne apropiem de o criză economică sunt și la Bistrița, acolo unde polițiștii au destructurat o structură infracțională care se ocupa tocmai cu contrabanda, însă în cazul nostru nu e neapărat o legatură de cauzalitate între criza economică și contrabanda.

La data de 18 octombrie a.c., polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Bistrița-Năsăud au pus în aplicare 6 mandate de percheziție, pe raza județelor Bistrița-Năsăud și Mureș. Activitățile au fost desfășurate într-un dosar penal care vizează comiterea unor infracțiuni de contrabandă cu tutun și alcool, aflat sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Bistrița.

În cauză au fost descoperite și indisponibilizate 26.700 de țigarete (1.335 pachete) și 295,5 litri alcool etilic, despre care există suspiciuni rezonabile că au fost sustrase controlului vamal și că provin din acte de contrabandă. Totodată, au mai fost descoperite și ridicate în vederea continuării cercetărilor documente contabile și obiecte cu valoare probatorie în această cauză, precum și suma de 1.000 de euro.

Un bărbat de 43 de ani, din Reghin și doi soți, respectiv o femeie de 52 de ani și un bărbat de 55 de ani, ambii din Bistrița au fost conduși la sediul I.P.J. Bistrița-Năsăud pentru audieri, față de aceștia fiind dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore.

Din investigațiile efectuate până în prezent a reieșit faptul că, doi soți din Bistrița, sprijiniți de către bărbatul din Reghin, ar fi a deținut alcool și țigarete de diferite mărci, care nu aveau aplicate timbre de marcaj fiscal autohton și care ar fi provenite din acte de contrabandă, pe care le-ar fi oferit spre vânzare și le-ar fi comercializat prin intermediul unor spații comerciale de pe raza municipiului Bistrița. Totodată, bărbatul din Reghin ar fi deținut  peste 50 de litri de alcool, în afara unui antrepozit fiscal, fără documente justificative de proveniență și fără a avea aplicate timbre sau banderole fiscale.

La data de 19 octombrie a.c., cei trei au fost prezentați Parchetului de pe lângă Judecătoria Bistrița care a dispus măsura preventivă a controlului judiciar pe o perioadă de 60 de zile.      

Activitățile au beneficiat de sprijinul polițiștilor de la Acțiuni Speciale și Serviciului Criminalistic din cadrul I.P.J. Bistrița-Năsăud. Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcția Operațiuni Speciale și de către Unitatea Centrală de Analiză a Informațiilor.

Cercetările continuă pentru documentarea activității infracționale a persoanelor vizate. -  se arată într-un comunicat al IPJ BN.

 

Adauga comentariu