Chereji și Peteleu – singurii bistrițeni care au depus contestații legate de bugetul local pentru 2018. Pregătește Cristian Niculae vreo surpriză?

Precum Don Quijote și Sancho Panza, Ioan Peteleu și Florin Chereji sunt cei doi bistrițeni care se luptă cu morile de vânt ale primarului Ovidiu Crețu, inițiatorul proiectului de hotărâre legat de bugetul municipiului pentru anul 2018.

Atenția publică a fost atrasă de acest buget încă de la publicarea draftului în 18 ianuarie. Doar atenția, căci implicarea conform rutinei legale, cea legată de depunerile de contestații sau participarea la dezbaterea publică pentru subiectul respectiv a fost demnă de Nenea Iancu – a lipsit cu desăvârșire, excepție fiind cele două contestații, dar și prezența „pe mute” a unui singur bistrițean în sala de dezbateri, ecologistul Marius Bălan.

Consilierul Local Ioan Peteleu, unul din adversarii constanți ai primarului Crețu, destul de vocal în ședințele de CL, dar și în mediul virtual, a contestat la modul general proiectul privind hotărârea ce va legaliza bugetul local. Acesta a criticat înteg proiectul deoarece nu există „fundamentarea veniturilor și cheltuielilor, respectiv nu conține nicio notă de fundamentare sau vreun referat și, de asemenea, nu respectă principiile și regulile de elaborare a bugetului local”, Peteleu invocând și legile ce impun construirea bugetelor locale.

Florin Chereji, președintele Asociației „Bistrița Civică”, un cunoscut protestatar, inclusiv al acțiunilor primarului Ovidiu Crețu, a fost mai pragmatic, enunțând cinci puncte clare din bugetul local pe care dânsul le consideră inoportune. Unul dintre acestea este chiar cel menționat de liberalul Peteleu, fiind vorba de lipsa notelor de fundamentare și a notelor de analiză cost-beneficiu, dar și inoportunitatea unor investiții ca AlpineCoaster, AquaPark, pasajul pietonal de pe Independenței, dublarea unor alocări de fonduri pentru același obiectiv (ex. Piața Decebal), precum și unele aspecte legate de „Linia Verde” sau lucrări ce vizează din nou Centrul Istoric al orașului.

Dacă aceste contestații vor avea un efect asupra proiectului bugetului local, vom vedea în data de 14 februarie, atunci când este programată ședința extraordinară a Consiliului Local ce are pe ordinea de zi inclusiv votarea acestuia.

Nu ar fi surprinzător ca proiectul de buget să sufere modificări aduse chiar de consilierii locali ai PSD, conduși de Cristian Niculae. Vice-primarul a mai avut astfel de intervenții „teatrale” în problema „piețarilor”, atunci când a „intervenit” peste Ovidiu Crețu și a modificat anumite tarife în favoarea celor care erau implicați în acel subiect. Nu este exclus ca și de această dată, Nicuale să modifice pe ici, pe colo, prin locuri esențiale anumite prevederi, un nou „act teatral” fiindu-i benefic în escaladarea pe culmile imaginii personale.

Comentarii

Balan Marius- i...

10.02.2018 09:08

Prin incapatanarea arogantului primar O.T C  fata de solicitarile bistritenilor, psd va pierde batalia pt primarie  la viitoarele alegeri. Putregaiul din interiorul partidelor este cea mai eficienta arma in demolarea PAS cu PAS  in aspiratiile lor la putere. 

Adauga comentariu