„Ceacanăul” Ovidiu Florean va avea un job, în sfârșit! Liberalii bistrițeni și-au ales senatorul în urma unor „confruntări ideologige puternice” între candidați

Gluma zilei de ieri s-a transformat într-o penibilă realitate, tocmai în curtea principialilor liberali. Aceștia, oameni cu șatif, drepți, culți și onorabili, și-au ales persoanele ce urmează să-i reprezinte în Parlament. Au făcut-o după „principii” liberale moderne, acele principii pe care tot ei le huiduiau de după gard, privind în curtea altora.

Povestea candidaturilor pentru locurile eligibile în Parlament a început încă din campania pentru locale, acolo unde cică s-ar fi împărțit din timp „pijamalele” de deputați și senatori. Apoi, rând pe rând, personaje mai mult sau mai puțin interesante și-au exprimat într-un fel sau altul intenția de a candida în competiția internă pentru un loc pe listele parlamentare.

Nume ca Ioan Peteleu, Sorin Hognogi, Florin Urîte, Diana Morar, Dorin Dobra, Ioan Someșan, Gabriel Groza, au fost pe buzele analiștilor. Evident și Robert Sighiartău, dar acesta nu prezenta dubii. Într-un final, lista pentru Camera Deputaților, aici vorbim de locuri eligibile, s-a „așezat” într-o formă cât de cât realistică: secretarul general al partidului, precum și secretarul de stat din Ministerul Justiției, recte Robert Sighiartău și Diana Morar, au prins cele două locuri posibil eligibile.

Bătălia grea s-a dat pentru singurul loc eligibil de la Senat, acolo unde se vehiculau nume ca Ioan Peteleu – consilier local cu ștate vechi, antreprenor; Florin Urîte – antreprenor; Dorin Dobra – fost senator, profesor universitar; Gabriel Groza – notar public. Șocul a venit pe linia de finish, acolo unde locul de senator a fost atribuit lui Ovidiu Florean – fost consilier județean și nici măcar șomer!

Da! Acel Florean cunoscut ca un lătrău cu vocabular monocrom, singurul cuvânt pe care acesta îl stăpânește, cu tot cu explicații DEX, fiind „ceacanău”, un regionalism folosit la adresa președintelui Consiliului Județean, Radu Moldovan, fiind singurul „argument” pe care Florean l-a uzitat vreodată!

Ovidiu Florean este cel care a promis la fiecare conferință de presă ca va veni cu dovezi irefutabile (IREFUTÁBIL, -Ă, irefutabili, -e, adj. (Livr.) Care nu poate fi combătut sau respins, de necombătut; absolut convingător) că Radu Moldovan va fi agățat de DNA. A trecut mandatul, iar dovezile nu au mai venit. Au rămas doar injuriile și ceacanismele.

Tot Ovidiu Florean este cel care lătra și făcea miștouri de mașina de serviciu a președintelui CJ BN parcată pe un loc destinat persoanelor cu handicap, dar i-a sărit muștarul până lângă ușa Tribunalului când l-am surprins parcând în stația de autobuz. Atunci și numai atunci, și doar în cazul lui, erau circumstanțe speciale. Nici măcar ipocrit nu a știut să fie cu demnitate!

Ovidiu Florean, viitor senator liberal de Bistrița-Năsăud, nu a mai muncit de o bucată buuună de vreme. S-a mulțumit cu indemnizația de consilier județean și cu veniturile soției, păstrate la secret. Nu a mai muncit de când a fost desființată instituția pe care a condus-o, „mirobolanta” și de trista amintire instituție a gardienilor publici, adică tot o sinecură, nicidecum vreo meserie liberală, într-un context liberal, așa cum sunt cei care i-ar fi fost contracandidați pentru scaunul de senator.

Până la urmă e problema liberalilor cu cine merg pe liste, însă de suferit tot bistrițenii vor suferi, căci nu mai au șansa de a fi reprezentați de un senator cu reale veleități în acest sens. Dacă stăm să ne uităm la ultimul senator „de dreapta”, parcă ne mai trece din supărare... Cum? Nu vă amintiți de senatorul ALDE, coregraful Ioan Simionca? Așa vă veți aminti și de senatorul „ceacanău” – Ovidiu Florean!

Gustul lăsat de „ședința” de ieri seară, când fracul liberal a pocnit în urma flatuențelor, este similar cu acel gust de mucegai pe care-l simți după ce muști cu poftă dintr-o bucată de pâine pe care o considerai proaspătă și hrănitoare. Părerile de rău sunt îndreptate către Gabriel Groza, un personaj care habar n-am ce mai caută în acest partid diluat, dar și către Dorin Dobra, un profesor de sociologie și politică ce nu a înțeles nici el anumite aspecte moderniste ale liberalismului. Sper totuși să nu ajung la momentul în care voi „gratula” înstalarea lui în fruntea Palatului Culturii...

Cinste lor, cinste Brătienilor!

 

P.S. Cineva îmi spune că se putea și mai rău! Serios?! Da: Samuel L. Coman... NO COMMENT!

Comentarii

Prodica

15.10.2020 14:35

Riane, listele lor sunt vai si amar in ansamblul lor exceptandu-i poate pe avocatii Somesan si Gaftone si pe notarul Groza. Unii dintre cei luati in discutie nu se califica nici macar pentru un post de sofer de Logan la Parlament. Un profesoras mediocru de liceu agricol sa vrea in Parlament? Sau niste fatalai mucosi analfabeti functional sustinuti de parintii bogati? Ce sa caute in Parlament niste someri care nu au avut niciodata un job sau un business serios si onest? Ma rog, PNL-ul are antecedente cu singurul senator in istorie care a intrat in somaj la terminarea mandatului. Nici macar extremistul religios Ionatan nu ar avea ce sa caute in legislativul unei tari de oameni normali la cap. Am participat la mai multe sedinte de CJ si CL in ultimii 4 ani si pot spune ca din prisma activitatii administrative singurul care avea ce sa caute in Parlament era Peteleu. Peteleu senator si Groza deputat, asta trebuia sa fie lista corecta.

Marius Conon

15.10.2020 20:30

Nu e și ăsta din elita de lătrăi jegoși bistrița la raport?

Adauga comentariu