Cea mai scumpă zonă din Bistrița nu mai este Piața Morii! Un apartament de trei camere trece lejer peste 60.000 de euro, iar la polul opus rămâne Dragoș Vodă

Anul 2018 aduce o veste proastă pentru cei care vor să își cumpere un apartament. Bugetul pentru ,,Prima Casă” a scăzut cu 20%, iar dobânzile bancare au crecut considerabil, în condițiile în care leul s-a depreciat față de euro. Prin urmare, bistrițenii trebuie să facă un efort financiar enorm dacă doresc să devină, din chiriași, proprietari de locuințe.

Conform agenților imobiliari, cele mai ,,piperate” prețuri din Bistrița sunt, cum era de așteptat, în zona centrală a municipiului.

,,Este clar că cea mai scumpă zonă o reprezintă zona Crinilor, deoarece sunt construcții noi și, prin urmare, prețurile sunt mai ridicate. Apartamentele fiind mai confortabile, spațiul util unul generos, iar zona relativ centrală, e de înțeles faptul că cei care vând solicită un preț pe măsură. În schimb, cele mai mici prețuri le găsim în zona Dragoș Vodă, indiferent că vorbim despre apartamente cu o cameră, garsoniere sau apartamente cu două camere. Bine, trebuie să luăm în calcul că prețurile diferă și în funcție de finisajele existente în apartament” - a precizat Cătălin Iuga, agent imobiliar.

Spre exemplu, un apartament cu două camere în zona Crinilor ajunge la 62.000 de euro, iar în Piața Mică la 50.000 de euro, în timp ce în zona Bisericii Evenghelice prețurile variază între 39.000 și 42.500 de euro.  În schimb în zona Sens, Împăratul Traian, Libertății și cartierul Viișoara se poate achiziționa un apartament cu două camere cu sume cuprinse între 33.000 și 35.000 de euro.  

Dacă ne referim la apartamentele cu trei camere, se poate spune că tot zona Crinilor ocupă prima poziție în topul prețurilor imobiliare, unde acestea sar mult peste 60.000 de euro. Apartamentele din zona bulevardului Decebal ajung să coste peste 50.000 de euro.

Clienții care au o familie numeroasă și nu preferă zonele ultracentrale pot opta pentru apartamentele cu patru camere. Cele mai profitabile prețuri le au imobilele situate pe străzile Tărpiului și Panait Cerna. Prețurile nu depășeșc 48.000 de euro.  

În 2017, la nivel național, cele mai mari creşteri de preţ au fost înregistrate în Cluj-Napoca, unde metrul pătrat de spațiu util a ajuns să valoreze  1457 de euro.

 

foto: youtube

Adauga comentariu