Ce vrăji cu bani publici ÎNCĂ mai face nevasta primarului de Bistrița... varianta 2017! Asta o știm și de anul trecut, dar când S-A PENSIONAT tovarășul Crețu?!

După un scandal mediatic iscat în urma publicării declarațiilor de avere și interese ale primarului Ovidiu Crețu aferente anului 2016, unde s-au scos la lumina transparentă a zilei contractele pe care prima doamnă a Bistriței le are cu statul român, vampirismul bugetar a continuat și în anul 2017, banii încasați de cabinetul de medicina muncii condus de soția primarului fiind într-un trend crescător.

Doamna Ligia Carmen Crețu, medic specializat în medicina muncii, adică acel domeniu unde toate instituțiile trebuie să dețină un contract în acest sens, a încasat, conform declarației de avere și interese a propriului soț, primar de Bistrița, nu mai puțin de 147.469 lei (o medie de 12.300 lei lunar) din activități prestate în propriul cabinet.

Conform declarației de interese, cabinetul doamnei Ligia Carmen Crețu a încheiat și în 2017 alte 17 contracte cu instituții de stat, suma toală a acestora fiind de 55.173 lei. Cele 17 instituții care au încheiat contracte (prin SEAP, achiziție directă!) sunt:

După cum se poate vedea din fotografia care reprezintă o parte din declarația de interese a primarului Ovidiu Crețu, școli, grădinițe, primării și alte instituții finanțate de la bugetul de stat au contracte cu cabinetul primei-doamne, Direcția Generală pentru Asistență Socială și Protecția Copilului Bistrița-Năsăud (nu Teleorman) fiind în topul sumelor „contractate”: 26.353 lei. Se pare că aceste instituții care trebuie să se îngrijească de cei năpăstuiți și mai ales de protecția copilului sunt cele mai vizate în a suge banul public, bani ce ajung în posesia persoanelor apropiate, chiar rude, ale membrilor PSD.

Declarația de avere a edilului șef nu suferă mari modificări, cu mici excepții. Capitolul „Active financiare” a început să fie completat de Ovidiu Crețu în declarația aferentă anului 2017, apărând anumite depozite mai vechi ce nu se regăsesc în declarația anului 2016. Astfel, familia Crețu și-a amintit brusc că are conturi deschise la bănci de prin 2013, un depozit în valoare de 50.300 lei, apoi „niște” carduri deschise în 2016 cu soldul de 24.245 lei, iar în 2017 se mai deschid alte două carduri cu valori de 28.090 și 15.000 lei.

active declarate pentru 2016

active declarate 2017

Dacă în declarația pentru anul fiscal 2016 Ovidiu Crețu adnota un credit în valoare de 10.000 de euro cu scadență în 2021, acesta nu mai apare în raportarea anului fiscal 2017, pe semne că acesta a fost stins...

La rubrica „venituri” salariale nu ne pornunțăm, suma de 99.415 lei fiind una compusă din salarii nemajorate până prin octombrie 2017, după care s-a trecut pe noua grilă unde salariul primarului a explodat către 100 de milioane de lei vechi în mână.

Tot în anul 2017 dispar veniturile din activități agricole care aduceau doamnei Crețu în 2016 aproape 9.000 de lei anual. În schimb apare completată o rubrică ce ne-a uimit: „venituri din pensii”, rubrică unde este completată în anul 2017 suma de 28.090 lei în dreptul titularului, „pensionarului” Ovidiu Crețu, dar și în dreptul „pensionarei” Ligia Crețu, în acest caz suma fiind de 15.462 lei.

Așadar, Ligia Carmen Crețu își continuă activitatea fructuoasă în domeniul medicinei muncii bugetare, conturile familiei încep să iasă la iveală, datoriile sunt lichidate, iar colac peste pupăză mai avem și venituri din pensii.

Ceva încă lipsește familiei Crețu... O mașină...

 

Adauga comentariu