Ce a uitat Victor Ponta să spună la Bistrița și i-a amintit Daciana Sârbu prin mesagerie

Prezent la Bistrița pentru a susține candidații Alianței pentru Bistrița-Năsăud, alianță în care PSD și ProRomânia și-au unit forțele alături de ALDE, Victor Ponta a făcut o omisiune, corectată via whatsapp de soția acestuia, Daciana Sârbu, care urmărea transmisia live a conferinței de presă.

„Am primit un mesaj de la Daciana și mi-a zis așa „salută-l pe Radu, urează-i succes, dar vezi că ai uitat să spui că îl susții pe Nicu Moldovan la Beclean” și dacă Daciana mi-a atras atenția, rapid am făcut corectura. Pe Nicu Moldovan în 2004 l-am susținut și chiar am făcut campanie acolo. Până o să mă retrag din politică o să merg cu Radu să-l susținem pe Nicu la Beclean”, a precizat Ponta.

În completare, Emil Radu Moldovan a precizat faptul că Nicolae Moldovan, candidat pentru un nou mandat la Primăria Beclean, va avea o luptă grea în această campanie electorală:

„De data asta o să-l susțin numai eu în campanie, dar și în numele tău (n.r. – în numele lui Victor Ponta). Cred că va avea o luptă grea.... să ia între 75 și 80%”.

Comentarii

Adi

10.09.2020 16:33

Cine e Victor Ponta? Cea mai bună caracterizare a individului a făcut-o Andrei PLEŞU cu câtiva ani in urmă ,după întînirea de la Cotroceni a fostului premier Victor Ponta (însoţit de ministrul său de finanţe Ioana Petrescu) cu preşedintele ţării, pe atunci Traian Băsescu : „„Nu te poţi supăra – să zicem – pe o amoebă. Or, în cazul de faţă, avem de a face cu un personaj fără portret recognoscibil: nu evoluează prin opţiuni raţionale, ci prin tropisme de conjunctură.Cînd inapt şi ţîfnos ca un repetent obraznic, cînd pompos ca un pionier distribuit, la sfîrşit de an, în rolul lui Mihai Viteazul, cînd drăgălaş ca o cadînă, cînd burzuluit ca un miliţian proaspăt crescut în grad, cînd glumeţ ca un băieţel din grupa mare, cînd solemn ca un lider planetar, Victor Ponta reuşeşte o stranie performanţă de minus-existenţă, un apogeu al lui „fără“: fără experienţă, fără prestigiu, fără competenţe specifice, fără prea multă minte, fără prea mult caracter, fără haz, fără simţul răspunderii, fără conştiinţa nenumăraţilor „fără“, care îl caracterizează.”(https://www.dilemaveche.ro/sectiune/situatiunea/articol/cind-vinovatul-e-nevinovat)

Adauga comentariu