Ce e putred în Danemarca?! Două orașe, aceeași lume: ODENSE vs. BISTRIȚA, într-un meci al mentalității și civilizației – FOTOREPORTAJ – (în loc de avancronică)

Dincolo de spectacolul sportiv, în care un „simplu” meci de handbal a decis că o echipă dintr-un oraș din Danemarca a fost mai bună decât o echipă din România, după o partidă destul de echilibrată până la un moment dat, am fost martorul unui altfel de spectacol, unul jucat pe terenul mentalităților și a civilizației.

Acum urmează partida revanșă, acasă, în acel loc în care avem avantajul terenului propriu. Dar de unde vin adversarele, din ce lume? Să fie oare mentalitatea unei civilizații aflate nu la mii de kilometri distanță, ci la zeci, poate sute de ani de educație, cea care să facă diferența? În sport, orice este posibil...

Odense este al treilea oraș ca mărime din Danemarca, un oraș simplu și foarte frumos, curat și aerisit. Este situat pe insula Funen (Fyn) și se află la o distanță de aproximativ 160 de kilometri de Copenhaga. Drumul din capitala danezilor și până în orașul care a primit numele după cel mai important zeu păgân al vikingilor, Odin (pronunția în daneză ne duce mai aproape de idee: Odi`ns/Odense) a fost parcurs în două ore pe timp de noapte.

Noaptea în Danemarca pare a fi una extrem de neagră, iar dacă ceața sau o ploaie măruntă intervine în peisaj, ai toate motivele să crezi că te afli în pustietatea absolută. În afara localităților, bezna este străpunsă de faruri, iar din când în când câte un bec orb cocoțat pe vreun stâlp. Așteptam cu nerăbdare momentul de „iluminare”, vreo localitate din care să izvorască lumina, dar chiar și când traversam vreo astfel de așezare, aceleași becuri oarbe ne întâmpinau.

Insula unde este situată capitala Copenhaga este legată de insula Fuen printr-un pod de aproximativ 20 de kilometri peste strâmtoarea Storebaelt, un pod intr-adevăr deosebit, pe care am reușit să-l admir doar la întoarcere, la lumina naturală a zilei.

Intrarea în Odense s-a făcut pe nesimținte, căci același iluminat chior l-am regăsit și aici. Aveam impresia că ne învâtrim într-o periferie, că iluminatul de la Crainimăt este aidoma Las Vegas-ului: aceleași becuri oarbe, nu neapărat răzlețe, cu o rază de acțiune scăzută, atât cât era strict, dar strict necesar. Bineînțeles că am simțit satisfacție sufletească în colțul lăuntric dedicat mândriei locale, a patriotismului local. Aveam să înțeleg puțin mai târziu despre ce era vorba...

Orașul Odense are, conform surselor daneze online, undeva între 179.000 și 202.000 locuitori, dispersați pe o suprafață urbană de 79 kilometri pătrați. În comparație, Bistrița este „împăștiată” pe 145 kilometri pătrați, aici fiind vorba și de localitățile aparținătoare, iar populația nu ajunge la suta de mii de locuitori.

Știind aceste statistici mă așteptam la o aglomerare urbană aidoma Oradiei, cel puțin, dacă nu una la nivel de Cluj-Napoca. Însă a venit cel de-al doilea șoc după cel legat de iluminatul public, de această dată fără să mai fie gâdilat orgoliul: oraș foarte aerist, trafic auto redus spre foarte redus și mai ales foarte multe piste de biciclete!

Conform surselor mai sus menționate, în Odense există peste 500 de kilometri de piste de biciclete! Inițial am crezut că e vorba de o exagerare, că poate sunt luate în calcul eventualele periferii. Indiferent de modul de clalcul al acelor kilometri de piste de biciclete, acestea există în tot orașul, fiind mult mai prezente și evidente decât arterele auto!

Danezii au o cultură proprie în acest sens, căci bicileta este cel mai bun prieten al omului, nu eventualul animal de companie. Nici nu am observat prea mulți câini în Odense, în schimb pot spune că elementul care ar putea oricând fi exploatat ca simbol sau mascotă al acestui oraș este bicicleta.

Indiferent de ora din zi sau din noapte, fie că e vorba de ora 9, 12, 17, 23, 1 sau 4, în Odense vei zări bicicliști tot timpul. Sunt și autovehicule, evident, dar numărul și prezența acestora în trafic este foarte scăzută, iar aici nu exagerez absolut deloc. Ca o foarte mică paranteză, mașinile danezilor sunt relativ noi, dar extrem de rar „bolizi”. Câte un Mercedes rătăcit, Audi din clasa mică, iar BMW este raritate. În schimb am văzut multe Dacia, fie că e vorba de Logan, Sandero sau Duster. Opulența există probabil doar în dicționarul danez (Overflod).

Chiar dacă vizitarea acestui oraș s-a făcut în mijloc de ianuarie, verdele de gazon îți sare în ochi. A venit și prima concluzie legată de „putregaiul” danez: respect maxim pentru mediul înconjurător manifestat prin chibzuință (economie) în tot ce înseamnă resursă energetică. Acesta a fost motivul becului chior și al lispei unui trafic infernal. Acesta este și motivul prezenței bicicletei, fiind o politică de stat nepromulgată de vreun parlament, ci de educație, conștiință, tradiție și stimă de sine.

Legat de obsesia danezilor în ceea ce privește economia, vă mai dau un exemplu. În camera de hotel există, așa cum sunt în toate camerele de hotel europene, inclusiv românești, o recomandare legată de uzul prosoapelor. Știți, acea lozincă despre mediul înconjurător în care ni se recomandă să lăsăm pe jos, în baie, prosoapele folosite și pe care dorim să le schimbăm. Ei bine, danezii completează acea recomandare cu încă patru puncte: opriți apa când vă periați dinții, faceți dușuri scurte, închideți lumina când părăsiți încăperea și opriți căldura când aerisiți sau plecați din cameră.

Danezii nu sunt ospitalieri în sensul pe care noi îl cunoaștem și îl practicăm. Nu o să te aștepte cu pâine și sare și nici covor roșu nu vei primi la sosire. Dacă motivul vizitei este unul legat de vreo competiție sportivă, lotul respectiv nu va fi pupat în dos, totul fiind foarte clar și precis aliniat unei foarte stricte programări.

În schimb, din punct de vedere uman, danezii știu să zâmbească și nu o fac forțat. Asta indiferent de locul în care intri: hotel, magazin, restaurant sau alte locuri publice. Ospitalitatea lor se reduce la un zâmbet sincer și nu există conceptul de „deranj” față de angajatul/funcționarul respectiv. Din acest unghi, danezii sunt considerați latinii nordului, răceala specifică popoarelor anglo-saxone sau nordice fiind atenuată de acel zâmbet cald.

Sportul în Danemarca, respectiv Odense, nu este „religie” de stat, în schimb este parte a felului lor de a fi. Faptul că ei folosesc bicicleta nu-i face mai sportivi ca alții, căci sunt persoane supraponderale și acolo, dar tot pe bicicletă umblă. Handbalul, în schimb, este sportul național. Danezii iubesc acest sport, dar nu vezi și nu simți fanatism, așa cum se întâmplă în alte părți și eventual cu alte sporturi. Și în acest caz este vorba de o obișnuință, de ceva normal și coerent.

Sala polivalentă din Odense, una într-adevăr polivalentă în sensul complexității folosinței acesteia, este situată într-un cartier aflat către periferie. Zona este una exclusiv rezidențială, cu așa-zise blocuri cu patru, maxim șase etaje, construite în tiparul unor case, placate frumos cu panouri ce imită cărămizile. Și ei au containere semiîngropate dedicate deșeurilor reciclabile. Sunt plasate în fața imobilelor, au sistem subteran de scurgere și sunt înconjurate de foarte multă curățenie. De asemena, containerele de gunoi sunt închise, iar accesul se face pe bază de card/cartelă. Vă sună cunoscut?

Spectatorii vin la meciuri fără să fie îmbulzeală la intrare. Primesc, pe lângă broșura meciului, niște evantaie pe care le bat de mână, acel „zgomot” fiind singurul pe care publicul îl face în timpul desfășurării unui eveniment sportiv. Apoi mai au „dj”-ul care are pregătit un colaj muzical. Fiecare atac al echipei gazdă este insoțit de un mic pasaj muzical care dă semnalul „evantaielor”. Inclusiv loviturile de la 7 metri sunt însoțite de câte un astfel de imbold ritmic.

Spectatorii beneficiază de puncte de servire în toată sala, evident pe holurile spațioase. Se pun în vânzare diverse gustări, dulciuri, cafea sau băuturi răcoritoare, iar berea nu lipsește! Da! Danezii beau bere în timpul desfășurării unui spectacol sportiv! Și nu, nu există polițiști locali sau alte feluri de polițiști în sală. Sunt câțiva stewarzi, în marea lor majoritate voluntari ai sălii (deținută de municipalitate), care nu au rol de supraveghere ci de îndrumare.

Sala are 2.200 de locuri dispuse pe lateralele terenului, precum și o peluză în spatele unei porți. Sectorul dedicat jurnaliștilor este unul central, poate cel mai bun loc din toată sala, dispune de mese și prize, precum și de internet wireless. În holul de la intrare există un stand al echipei, loc din care se pot achiziționa tricouri sau alte suveniruri. Tot la parter există un spțiu larg dedicat întâlnirii suporterilor cu sportivii. La etaj există un mic restaurant și o sală generoasă de mese, sală care se poate folosi de comunitate inclusiv pentru partide de bingo.

Prețul unui bilet la meciul de handbal din Cupa EHF a fost de aproximativ 10 euro. Fiecare cumpărător de bilet își prezintă actul de identitate, biletul este scanat la intrare, iar în momentul începerii partidei se știe exact numărul de spectatori. La finalul unui eveniment sportiv sala rămâne curată, exceptând câteva broșuri uitate printre rânduri.

Revenind în centrul Odense, orașul lui Hans Christian Andersen, trebuie precizat faptul că zona pietonală este una plină de localuri și magazine, între acestea fiind interpuse diverse „mobiliere urbane”. În fața Primăriei există o statuie masivă în poziția culcat ce reprezintă o femeie goală, cu privirea îndreptată către instituție. Cât mișto am fi făcut noi de această situație... Un alt grup statuar „venerează” simbolurile procreerii și face parte din același peisaj cu locurile de joacă amplasate mai peste tot în Odense (aproximativ 200).

Tot în zona centrală se regăsesc clădiri ce amintesc de Hans Christian Andersen, dar și alte obictive turistice. Una dintre acestea este Catedrala St. Knud (Canute), locul unde a murit ultimul rege viking. Ei bine, și danezii au moaștele lor, căci osemintele acestui rege, precum și cele ale fratelui său, sunt expuse în această catedrală în niște sicrie din sticlă. Bine, nimeni nu merge în patru labe să pupe moaștele, este doar un obiectiv exploatat turistic.

În Odense am întâlnit și țepuitori de înaltă clasă. Dacă te prinde foamea după ora 20:00, trebuie să ai mare grijă în ce local intri, căci există bombe pe care nici în gările părăsite de provincie nu le mai răgăsești în România! O anume pizzerie tratează turiștii cu extra euro, doar pentru simplu fapt că sunt străini. Cu siguranță sunt excepții, căci sunt și localuri foarte frumoase în care nu există „taxă turistică”.

Temperamental, danezii nu mai sunt de mult timp acei golani ai nordului, vikingii gălăgioși și barbari. Sunt oameni foarte calmi pe fața cărora nu prea poți citi griji, stres sau alte caracteristici ușor de citit la noi. Un pub aflat în zona centrală a orașului lui Andersen îmi confirmă această mică teorie. În local nu am văzut oameni fixați în ecranele telefoanelor, sau crispați de gânduri și alte măcinări interioare. Ei se joacă diverse jocuri de masă, de societate. Câte doi, trei sau patru, sau chiar singur de intri în pub-ul cu pricina, te întâmpină un prim raft plin cu jocuri.

Am identificat scrabble, rummy sau table și șah. Dar mai există alte câteva zeci de jocuri aranjate frumos pe rafturi în tot localul. Chelnerița, o fată blondă, înaltă, zâmbitoare, cu aiură de handbalistă, te întreabă dacă vrei să joci. E gratis, stai cât vrei chiar și cu o apă în față. N-ai chef de jocuri? Nu-i bai, sunt și cărți puse la dispoziție...

Tot la capitolul localuri, danezii se respectă! Aici sensul respectului este îndreptat către partea locală a economiei, căci nu a fost loc în care am intrat să nu existe Albani, o bere „made in Odense”, suprizător de bună! Evident că sunt și alte sortimente, dar berea lor locală este cea care ți-e recomandată, iar daca ceri simplu „o bere”, ți se va servi Albani, indeferent că e vorba de un pub cu jocuri, o pizzerie turcească de tip bombă, un restaurant respectabil, hotel sau... sală polivalentă.

Magazinele nu sunt deschise duminica, iar în această categorie întră și supermarketurile. Probabil că nu au conceptul foamentei de weekend sau cel dinainte de sărbători. Chiar dacă coroana daneză este mai mică decât leul românesc, prețurile sunt extrem de mari din punctul nostru de vedere. Paralela cu valoarea în lei nu este valabilă căci nu se raportează la aceleași venituri, evident. Mai mult, cultura lor economică este total diferită față de cea românească (și chiar din restul Europei), căci ei au alte priotăți și nu pun accentul pe ceea ce punem noi.

Un ziar (print) local costă 35 de coroane, ceea ce ar însemna aproximativ 25 de lei. La fel și o baghetă (pâine). Cu alte cuvinte, valoarea acestor 25 de lei pentru noi se traduce undeva la 3 lei pentru ei, sau poate chiar mai puțin. Salariile medii variază între 5.000 și 7.000 de coroane, dar, după cum spuneam, au alte priorități și pun accentul pe alte cheltuieli. Un mic exemplu și am încheiat acest capitol: combustibilul pentru autoturism nu reprezintă o necesitate, ei pedalează!

Odense se află în plin șantier. Nu se asfaltează din bordură-n bordură, ci se construiește de la zero o rețea de cale ferată de suprafață, urbană. Lucrările sunt împrăștiate prin tot orașul, dar nu există străzi închise. Spațiul „dedicat” șantierului este bine delimitat și nu încurcă prea mult.

Dacă într-o zi de duminică Odense arată ca o machetă hollywood-iană a unui oraș părăsit, unde doar prin zona centrală mai vezi câte un turist lăbărțându-se pe străzi, luni începe o mică vânzoleală. Apar și autobuzele (evident electrice), traficul auto devine mai dens, dar fără să atingă noțiunea de blocaje, iar parcările bicicletelor inundate. O clădire de birouri ne dă de înțeles acest lucru, căci mii de biciclete parcate în lateralul clădirii ne conferă tabloul unei lumi pe care foarte greu o înțelegem.

Și chiar dacă a fost dificil să înțeleg tot acest tablou complex și simplu în același timp, aș mai fi stat, parcă, o zi, să mai descopăr una-alta. Dar nu mai mult! Oricât de „perfect” ar părea acest Odense, cu ale lui sute de kilometri de piste de biciclete, cu liniștea unui trafic deloc agasant, cu pub-urile lui relaxante și pietonalul îmbârligat, dar curat, cu sala lui polivalentă aerisită și permisivă, cu becurile lui oarbe și economia la apă, curent, combustibil (etc.) exagerată, pe care foarte ușor o treci la capitolul zgârcenie, cu toate acestea nu aș vrea să trăiesc acolo!

Îmi lipsește mentalitatea, oricât de deschis la minte m-aș considera. Îmi lipsește educația (rutieră, economică, ecologistă, cetățenească etc.) necesară traiului de acolo. Îmi lipsește civilizația așa cum este ea percepută pe o insulă nordică, undeva în Danemarca...

Iar dacă într-un meci al mentalității și civilizației nu aș putea arbitra o partidă între Bistrița și Odense, ocaua mea mentală și sentimentală fiind una „made în România”, pot însă să sper la o revanșă sportivă. Acolo, pe terenul de sport, mingea este la fel de rotundă, chiar dacă nu beau o „Bistrițeana” în Sala noastră Polivalentă.

Și dacă ceva e putred în Danemarca, e doar pentru că așa vrem noi să vedem. Chiar și așa, ce e putred în Danemarca, acolo să rămână...

 

 

 

 

Comentarii

Bistritean

25.01.2020 17:30

Cam prin astfel de orase se invarte Cretu si angajatii primariei dar degeaba! Suntem in urma cu 70 de ani, zice un primar din Austria......cata dreptate are!

Adauga comentariu