Ce cadou vă face Știri de Bistrița de 1 Mai? Numerele de telefon mobil ale parlamentarilor! Salvaţi-le, sunaţi-i, fiecare încasează 5.000 de euro pe lună, măcar să facă ceva pentru voi!

În judeţul nostru există șapte parlamentari. Anonimi. Fantomatici. Inutili. Încaseaza câte 5-6 MII de euro pe lună de la voi, alegătorii, şi fac nimic. Un nimic cam scump, nu?

Aşa că ne-am gândit să vă facem un cadou, dumneavoastră, cititorilor stiridebistrita.ro. Să vă dăm telefoanele lor mobile. Nu e nicio ilegalitate, e o chestie chiar de bun simţ pe care ei, parlamentarii, au şters-o mai nou din comportament. În anii 2000, nu era deputat sau senator care să îndrăznească să nu îşi afişeze telefonul mobil plătit de Parlament pe site-ul oficial. Azi, toţi s-au şmecherit, îşi dau telefoanele de fix, unde puteţi să sunaţi până faceţi ouă de Paşte.

În numele legii şi al bunului simţ, vă rugăm să îi frecaţi cu telefoane, să le cereţi să se implice, să le spuneţi să vă rezolve problemele, să preia iniţiativa, să ceară clarificări pentru nelămuririle dumneavoastră. Pe scurt, să muncească ceva pentru bănetul ăla pe care îl iau.

 

DOINA PANĂ (PSD)deputat0745-976.942

DANIEL VASILE SUCIU (PSD)deputat0740-063.507

ROBERT SIGHIARTĂU (PNL)deputat0749-112.608

IONUȚ SIMIONCA (PMP)deputat0751-488.795

CRISTINA IURIȘNIȚI (USR)deputat0745-686.631

 

IOAN SIMIONCA (ALDE)senator0745-656.908

IOAN DENEȘ (PSD)senator0748-108.143

 

Fraţilor, voi sunteţi cetăţenii. Nu uitaţi asta. Voi aveţi puterea nu numai o dată la 4 ani, aia de a-i vota, ci mai aveţi o putere pe care o puteţi activa zilnic: de a le cere socoteală şi de a îi pune la treaba. Folosiţi-vă de ea!

 

Adauga comentariu