Ce are mierea cu prefectura, sau cum înțeleg anumiți liberali să facă opoziție total pe lângă subiect. La Bistrița se dă cu „parul lui Orban” în baltă!

Samuel Coman, mare diriguitor prin Partidul Național Liberal, s-a conformat total aiurea directivelor lui Orban de la Centru, în care președintele îi îndemna pe liberali la o opoziție reală, „cu parul” pe președinții de Consilii Județene și Prefecți.

Prim vice-președintele PNL BN, tânărul Coman, și-a început „atacul” verbal asupra celor două ținte impuse de la București, Radu Moldovan și Ovidiu Frenț, cu o adevărată epopee a mierii din județul Bistrița-Năsăud, care, pe scurt, este cea mai bună și naturală miere din zonă și se vinde la „export” cu 4 euro kilogramul, dar care este revândută mai apoi de niște nemți profitori la peste 12 euro același kilogram.

Având în vedere aceste fapte de o gravitate rară, Samuel Coman acuză președintele de CJ și prefectul de BN că nu iau atitudine în fața producătorilor de miere din județ, să se organizeze în asociații și să poată vinde miere ei, eventual, la nemți, cu 12 euro kg.

Păi ce treabă are sula cu prefectura, stimate frate Coman?! Ce să facă Moldovan și Frenț, să-i ducă de mânuță pe producători, eventual, la Registrul Comerțului, la șeful Turc, să le facă ei actele de asociere?!

Cam penibilă problematica domnului Coman, iar dacă asta s-a înțeles din vorbele lui Orban, care le este baci suprem, atunci chiar au dat de necurat!

A doua chestiune pusă pe tapetul conferinței de presă de același Sami Coman, a fost legată de procedura greoaie a adopțiilor. Și de această dată s-au încurcat borcanele, căci problematica națională discutată în conferințe de presă județene a fost penalizată de același baci Orban. Mai mult decât atât, liberalii chiar au la București reprezentanți în parlamentul României, unul dintre aceștia fiind chiar secretarul general al partidului, Robert Sighiartău, care ar fi putut foarte simplu să inițieze un proiect legislativ în acest sens, dacă într-adevăr această problematică este una prinsă în planul liberalilor.

În ambele situații, Coman s-a folosit de experiențele personale, neavând alte exemple la îndemână. În cazul borcanelor cu miere, Coman a susținut că are o astfel de afacere de familie și că știe ce vorbește, iar în al doilea caz, la fel, era vorba de o verișoară care a adoptat copii. Atât în cazul afacerii cu miere, cât și în cel al adopției, situațiile personale sunt „rezolvate”, dar s-a dorit punctarea acestora.

Cam aceasta este prima ieșire a liberalilor după îndemnul lui Orban de a se face opoziție „cu parul pe președintele de CJ și prefectul PSD”.

 

 

Comentarii

sabina

12.03.2018 14:11

de toata jena PNl-ul asta autohton zau asa.... Sa fie clar: PNL nu exista!!!! este un partid care a imprumutat un nume cu greutate, de la un defunct partid si care vrea ciolan cu orice pret. Pai nu seful vostru Iohanis se ocupa cu adoptiile? pai de ce nu a facut el nimic atatia ani??? zau asa? si cu mierea! ce face Bar???? si Registrul comertului? dorm? nu sunt liberali prin gandire acesti doi conducatori? de ce nu au facut nimic? Acum va treziti??? ca va da Sighiartau ordine?? sunteti de rasul curcilor, si al albinelor zau asa!!!!

Adauga comentariu