Castelul conților Teleki din satul Comlod, Milaș, transformat în moloz și vânare de vânt

Sunt 11 castele în judeţul Bistriţa-Năsăud declarate monumente istorice de către Ministerul Culturii din România. Unele dintre ele pot fi declarate monumente ale indiferenţei umane, a prostiei dintodeauna învingătoare în faţa timpului şi spaţiului. Dezinteresul şi respingerea istoriei ca un mod de viaţă. Ca nişte manelişti cu lanţ de aur peste burta uriaşă, oamenii acestui prezent umilesc istoria, îşi mărturisesc ura pentru un trecut de care nu au nevoie... Este istoria zdrobită de aproape!

 

Cerul pare că doarme deasupra noastră. Din înaltul cenuşiu şi trist, curge o ploaie măruntă. Se scurge încet, încet de tot peste drumul de ţară, aflat de noi în 2010, aşa cum era probabil în vremea contesei, a unei urmaşe a marii familii a conţilor Teleki. Locurile sunt pustii, ici-colo, aşa, ca un fel de raritate, vezi câte un om, poate doi. Doar că trăsura cu cei patru telegari focoşi nu mai vine, iar balul de la castel a rămas o mută amintire. La capătul satului Comlod, drumul face o curbă, trece pe lângă o bisericuţă nouă-nouţă, ortodoxă, iar înaintea noastră vedem în toată distrugerea sa ceea ce a mai rămas dintr-un castel construit în 1756.


Zidurile au curs de mult pe pământ, iar intrarea pe care cândva îşi făceau apariţia nemeşii unguri cu soţiile sau amantele lor focoase este asemeni unei fantome, de fapt nişte pietre care nu mai spun nimănui nimic. Pe frontispiciul clădirii a cărei acoperiş a murit sub biciul soarelului nemilos, al ploilor şi zăpezilor, mai străjuieşte şi astăzi o uriaşă coroană. Pare a fi cea a primului rege creştin al Ungariei, Ştefan, sanctificat în zilele noastre. Ştefan Cumanul, urmaşul lui Arpad, descendent al lui Toxun, nume pecenego-cuman.


Coroana este acum ştirbită, lovită, umilită și ea de indiferenţa urmaşilor celor umiliţi de Unio Trium Nationum, o răzbunare peste veacuri pentru sintagma „mocskos budos olah”. La colţurile de nord şi sud ale faţadei, istovite de trecerea anilor, aproape şterse, două inscripţii – una în limba latină şi cealaltă în limba maghiară. Vorbesc despre istoria acestui castel. Metastazele se văd cel mai bine înăuntru. Aici miroase a urină, iar fecale vezi peste tot, un mixt neînţeles al secolului 21 cu grămezi de PET-uri. Ceea ce a fost cândva sala mare a castelului, spaţiul unde, acum trei secole, poate contesa valsa alături de invitaţi, acum nu este decât o uriaşă gaură, plafonul fiind demult căzut în catacombele de sub castel.

Pe ceea ce a mai rămas din pereţii interiori stau scrise obscenităţi pe care doar românii le pot scrie. Cu toate acestea, spiritul celor care au locuit timp se secole aici, nu vrea să îngenunchieze în faţa acestui obosit prezent, iar faianţa din fosta baie şi care a răams aproape neatinsă din anul 1870, din timpul primilor ani ai Dualismului Austro-Ungar, spune multe despre puterea exemplului şi cultului muncii al foştilor stăpâni ai acestor locuri. Aici, istoria a sucombat... Acum, după prăbușirea acoperișului în interior, ceea ce a mai rămas a îngrădit cu plase metalice, orice aventură în interior putându-se încheia tragic. Atât a mai rămas: nimicul...

După aproape 30 de ani

Primarul comunei Milaş, profesorul Ioan Gabor, ne-a povestit întreaga istorie post-revoluţionară a castelului. Una destul de complicată, doar că îţi dai seama cît de legate sunt uneori lucrurile între ele. Un lucru este cert, la fel de cert ca cerul albastru şi curcubeul după ploaie – lipsa infrastructurii a ucis acest castel, iar povestea celor trei italieni veniţi la castelul lui Teleki pentru a-l transforma în cazinou iar în apropierea lui să facă cele mai mari terenuri de golf din România nu este decât încă o palmă celor care nu înţeleg nimic din necesitatea existenţei unei infrastructuri de nivel european.

Cu toate zbaterile lui Gabor, castelul de la Comlod şi-a împlinit destinul, iar prea multe lucruri nu mai sunt de făcut. Primarul Gabor e sceptic că oamenii mai pot face ceva. Cât despre Consiliul Local Milaş, aici nu sunt bani nici pentru trei ţigle, nu sunt bani aproape deloc.

Scurt istoric

Satul Comlod - comuna Milaș a fost până la începutul secolului XX reşedinţă pentru membrii a două familii transilvănene influente: Wesselényi şi Teleki. Castelul de la Comlod a fost construit în 1756, după cum atestă inscripția de pe fațada clădirii, de către István Wesselényi de Hadad (în română Hodod - unde se află o altă reședință a familiei) care se căsătorește în 1742 cu Polixenia Dániel la Vargyas (în română Vârghiș). Blazoanele din piatră ale celor două familii domină şi acum faţada principală a clădirii: sub o coroană – simbol al alianţei familiilor – se vede sirena cu un trandafir în mână, blazon al familiei Wesselényi, şi lebăda cu gâtul străpuns de o săgeată, blazonul familiei Dániel. Cele două blazoane au fost adăugate la 30 de ani după construcţia clădirii şi au fost executate în piatră de celebrul sculptor Anton Schuchbauer.


 
Clădirea este o construcţie reprezentativă pentru barocul transilvănean, cu o puternică tentă rurală. Ea constă într-un singur volum masiv şi compact, cu un acoperiş tipic baroc, înalt şi în două pante. Subsolul palatului, acoperit cu bolţi de factură renascentistă, sugerează existenţa unei etape de construcţie datând din secolul XVII. Parterul este baroc, cu bolți la interior, arce în leagăn la partea superioară a golurilor şi două ferestre de formă ovoidală pe faţada principală. Portalul din piatră sculptată de la intrare este şi el tratat în manieră barocă, cu forme curbe şi motive specifice (cochilia de scoică).
 
O particularitate a acestei clădiri este asimetria compoziţiei. Astfel, o latură a clădirii este puternic vitrată, răspunzând cerinţelor unei funcţiuni reprezentative (de exemplu salonul sau sala de bal), în timp ce latura opusă corespunzătoare beneficiază de un număr redus de goluri, adăpostind funcţiuni anexe locuirii (cămari, toalete etc.).

Clădirea era înconjurată de o grădină amenajată, cu numeroase alei străjuite de carpeni, din care nu a mai rămas aproape nimic. Importanţa din trecut a grădinii, ca element privilegiat al ansamblului, este pusă în evidenţă de tratarea faţadei dinspre grădină ca faţadă principală.

În secolul al XIX-lea, domeniul ajunge prin căsătorie în posesia familiei Teleki. În 1951, clădirea este naţionalizată, iar după Revoluţia din 1989 intră în administraţia Consiliului Judeţean Bistriţa-Năsăud. Astăzi, palatul Teleki este într-o stare avasată de degradare. Tencuiala a căzut, lăsând clădirea expusă la intemperii, acoperişul stă şi el să cadă, ameninţând cu distrugerea bolţile de la etaj şi de la parter care încă nu s-au prăbuşit. Reşedinţa familiei Teleki din Comlod este monument istoric de importanţă naţională. Imobilul „Castel Teleki”, cod LMI BN-II-m-A-01631, este monument istoric de grupa „A”, înscris la poziția nr.595 a „Listei monumentelor istorice 2015-județul Bistrița-Năsăud” din Anexa la Ordinul ministrului culturii nr. 2828/2015 din 24 decembrie 2015 pentru modificarea anexei nr.1 la Ordinul ministrului culturii şi cultelor nr.2.314/2004 privind aprobarea Listei monumentelor istorice, actualizată, şi a Listei monumentelor istorice dispărute, cu modificările ulterioare.
 

Castele declarate monumente istorice de către Ministerul Culturii din România:

Castelul Hye din Ilişua
Castelul Lázár Imre din Sărata
Castelul Rákóczi din Şieu-Măgheruş
Castelul Torma din Cristeştii Ciceului
Castelul Wesselenyi din Chiochiş
Castelul Haller din Matei
Castelul Teleki din Comlod
Castelul Teleki din Posmuş
Castelul Bánffy din Urmeniş
Castelul Bethlen din Arcalia
Castelul Bethlen din Beclean
Castelul Bethlen din Cristur-Şieu

Familia Teleki de Szék a fost o familie nobiliară din Transilvania, originară din Teleac (de unde îi provine numele). Principala reşedinţă era castelul de la Gorneşti. Mihály Teleki (1634 – 1690) a iniţiat ascensiunea familiei şi a deţinut şi funcţia de cancelar al Transilvaniei în perioada domniei lui Mihai Apafi I (1662-1690). Apafi, înscăunat prin susţinerea Porţii, a fost un domnitor slab, conducerea fiind deţinută efectiv de soţia sa Anna Bornemissza şi Mihály Teleki. Teleki, denumit şi „flagelul lui Dumnezeu pentru Transilvania” (Mihai Cserei) a devenit în această perioadă unul dintre cei mai bogaţi oameni ai principatului. Drept răsplată pentru activitatea sa, împăratul Leopold l-a numit conte.

Din această familie au făcut parte:
Mihály Teleki (1634, Oradea – 21 august 1690), căzut în luptă cu oastea otomană la Tohanu Vechi,
Pál Teleki (1677-1731), filantrop, susţinător al lui Francisc Rakoczi II în războiul curut,
Sámuel Teleki(1739-1822), fondatorul Bibliotecii Teleki,
Ádám Teleki (1789–1851),
Géza Teleki (1843-1913), ministru de interne al Ungariei,
Sámuel Teleki (1845–1916), explorator, strănepotul lui Sámuel Teleki.

Comentarii

Attila

19.09.2019 09:18
Castelul Rákoczi este in Sieu (azi Scoala) si nu in Sieu Magherus!

Adauga comentariu