Caravana perchezițiilor din nou prezentă în Bistrița-Năsăud. De această dată se caută firme „fantomă”

Un comunicat de presă al Inspectoratului de Poliție Județean Mureș ne informează că se efectuează 32 de percheziții la sediile unor firme și la domiciliile unor persoane fizice implicate într-un dosar de evaziune fiscală, cu un prejudiciu de 284.000 lei.

Sunt vizate 11 societăți comerciale bănuite de comportament de tip „fantomă”. Printre cele 6 județe în care se desfășoară acțiunile respective se numără și Bistrița-Năsăud, dar și Mureș, Cluj, Alba, Prahova, Ilfov și municipiul București.

În fapt, din cercetări, a rezultat faptul că, în perioada 2012 - 2017,  reprezentanţii unei firme, din județul Mureş, ar fi stabilit o serie de relaţii comerciale fictive, cu 11 societăţi comerciale bănuite a avea un comportament de tip firmă fantomă.

Astfel, societatea din Mureş ar fi obţinut deduceri fiscale ilegale prin interpunerea unor societăţi de tip fantomă, care nu ar fi declarat livrări către societatea vizată.

Prejudiciul cauzat bugetului de stat este în valoare de aproximativ 284.000 de lei.

Vor fi puse în executare 3 mandate de aducere, persoanele depistate urmând a fi conduse la audieri și dispunerea măsurilor legale” –se arată în comunicatul polițiștilor de investigație a criminalității economice Mureș.

 

foto credit: rador

Adauga comentariu