Când te uiți înapoi cu drag și te încarci să mergi înainte cu încredere...

Nu cred că există persoană normală la creier care să nu se uite înapoi pe drumul parcurs într-un anumit interval de timp. Majoritatea o facem la cumpăna dintre ani, fie că recunoaștem, fie că nu recunosc!

Cu excepția revelionului, care parcă e setat în subconștinet cu o aplicație denumită remember, mai am vreo două ocazii în care privesc un timpelapse pe repede-nainte: cu ocazia zilelor de naștere ale celor doi fii. Sunt momente trecute pe modul private în care zâmbesc în mintea mea, fără să mă gândesc la faptul că cele două minuni din viața mea au mai crescut cu un an, iar eu am îmbătrânit. Tocmai am făcut-o...

Un astfel de exercițiu, fără implicații paterne, am făcut în aceste zile, căci vineri, 23 noiembrie, am călcat apăsat pe primul an împreună cu stiridebistrita.ro. Reciteam primele materiale scrise în această formulă și aveam impresia că erau scrise de ieri, cel mult alaltăieri... Apoi am revăzut tot filmul unui an în care am fost mai mult decât mândru de echipa din care fac parte (și de mine, recunosc), căci odată cu lansarea stiridebistrita.ro s-a lansat și rețeaua Presa Bună, un proiect atât de fain și crazy în același timp...

Pe scurt, proiectul prevede înființarea în fiecare reședință de județ din țara a unei ediții locale, fiecare cu politică editorială de sine stătătoare. Toate aceste ediții sunt adevărate pepiniere de știri pentru televiziunea națională NCN, o televiziune care deja a reușit să intre în casele românilor prin intermediul a doi mari distribuitori de televiziune prin cablu. La momentul editării acestui material există deja 15 astfel de ediții împrăștiate prin toată România!

Cortexul acestui proiect este la Cluj-Napoca, acolo unde un bistrițean încăpățânat, rău de gură, de multe ori înfumurat, deloc egocentrist și atent la și cu fiecare dintre cei peste 100 de angajați, s-a aruncat pur-și-simplu în această aventură deloc prietenoasă. Numele lui îi cunoașteți, este Liviu Alexa, un personaj deloc comod, nonconformist și habar n-am de unde atâta energie și din nou încăpățânare!

Dincolo de momentele cotidiene, acolo de unde un ziarist își extrage seva propriei vieți, există și anumite puncte vulnerabile, în cazul meu medicale, peste care am trecut nu neapărat cu sprijinul material venit din partea cortexului mai sus amintit, cât mai ales prin implicarea lui afectivă și, deși știu că ma înjură acum, nu pot ca trecând în revistă acest an să nu-mi amintesc de aceste momente.

Primul an în Presa Bună a fost destul de apăsător, căci fiecare nou venit în rețea se uita la cei care deja au pornit pe această cale, iar stiridebistrita.ro avea vechimea cea mai mare (exceptând Ziar de Cluj). I-am privit și încă îi mai privesc pe colegii din rețea ca pe niște frați din același tată, Alexa desigur, fără să ne cunoaștem mama, deși acest rol este luat de pasiune, de ambiție sau aplecare către meserie.

Primul an la stiridebistrita.ro nu mi-a adus prieteni, în schimb m-am ales cu o frumoasă și bogată tolbă de înjurături. Paradoxal, acestea au venit din partea celor care întâi lăudau o idee sau un material, dar care, căzuți în critica altor idei sau materiale, nu mai vedeau echidistanța. Nu-i bai, căci nu caut să fiu iubit decât de familie și asta se întâmplă la modul necodiționat, iar în familie îi includ și pe colegii mei din Rețea, cu Victor Lungu în frunte. Și Alexa...

Urmează alți 99 de ani, căci tot suntem în era centenarelor, așa că nu vă mai spun decât mulțumesc celor care ați frunzărit stiridebistrita.ro în acest an și vă invit să o faceți în continuare! Colegilor din Presa Bună... La mulți ani, spor și succes!

 

 

Comentarii

Nuțu Tabără

24.11.2018 14:02

Felicitări pentru Rian și echipei sale, de la ȘTIRI de BISTRIȚA! Mult succes în continuare, sunteți tari! La mulți ani buni în presa bistrițeană!!! 

Nuțu Tabără

24.11.2018 14:30

La mulți ani, în presa bistrițeană! Mult suces în continuare, sunteți tari! 

Balan Marius- e...

24.11.2018 14:44

Ca si consumator de presa doresc domnului RIAN si ziarului sau STIRI de Bistrita , numai bine si LA MULTI ANI !Nici o zi fara STIRI de Bistrita ! Cred ca ma si credeti ce zic ? Nu ?

Cristi Roth

25.11.2018 17:36

La multi ani!!

Adauga comentariu