Când se vor putea muta în noile locuințe ANL bistrițenii care au primit deja aprobare în acest sens

La sfârșitul lunii februarie 2018 s-a aprobat lista persoanelor considerate eligibile pentru a primi o locuință de tip ANL, listă ce conține peste 300 de poziții. Dintre aceștia doar 115 se vor putea muta efectiv, restul intrând pe lista de așteptare.

Datorită faptului că în anul 2016 au fost depuse un număr de cereri mai mic decât disponibilul municipalității în materie de locuințe de tip ANL, cele neocupate au fost reportate anului 2017. Astfel, la finalul anului trecut erau disponibile 63 de locuințe la care s-au mai adăugat încă un număr de 44 provenite din eliberarea acestora de către vechii chiriași. Municipalitatea a înregistrat un număr de 107 apartamente cu una, două și trei camere, disponibile pentru o nouă sesiune de repartizare.

La acest număr de locuințe s-au mai adăugat încă 8 provenite în urma eliberării de către familiile mutate temporar în urma exploziei de pe Arțarilor. Totalul apartamentelor s-a ridicat astfel la 115. Lista doritorilor unei locuințe de tip ANL a cuprins 326 de cereri, din care 9 nu au fost considerate eligibile. Astfel, primii 115 vor beneficia de o locuință începând cu luna mai 2018, restul rămânând „în așteptare”, aceștia primind repartiție în funcție de eliberarea altor locuințe.

Pentru cei 115 „câștigători” care se află pe lista aprobată de Consiliul Local, municipalitatea va definitiva repartizarea în luna mai, după ședința ordinară a CL, atunci când vor fi repartizare efectiv locuințele în funcție de anumite criterii legate de numărul de persoane, familii cu copii, etc., precum și de revizuirea dosarelor câștigătoare. Astfel, vor fi favorizate familiile cu mai mulți copii care vor avea prioritate privind locația apartamentului și repartizarea la un etaj inferior. Blocurile ANL unde se vor repartiza apartamentele sunt situate în Bulevardul Decebal, strada Zefirului, strada Tiberiu Brediceanu (la pasarela veche), în Subcetate și Viișoara.

 

Adauga comentariu