Când se prăbușește o casă este vorba despre NOI, nu despre EL: Cristian Niculae se fofilează când vine vorba de probleme reale ale comunității (FOTO)

Mash-uri impozante ne ocrotesc de pe marginea drumului, fotografia lui Cristian Niculae fiind un fel de icoană binefăcătoare. Ne spune cât de frumos, deștept și harnic este, însă nu este vorba despre EL, ci despre NOI. Și așa și este...

O casă uitată de Dumnezeu, proprietari și administrația locală s-a prăbușit azi, 11 matrie, tocmai la doi pași de Primărie, în Zona Zero a Bistriței. Casa respectivă și cele învecinate le-am mai vazut în niște fotografii în care apare candidatul, în poziție de salvator al urbei.

În această fotografie, Cristian Niculae, viceprimar, candidat și cel mai iubit dintre pământeni, apare ca un edil interesat până la ultima picătură de sânge de situația caselor din centrul vechi al orașului. Tocmai pe strada Titulescu, tocmai în curtea imobilului care s-a prăbușit, dar cu ceva timp în urmă, atunci când era interesat de această problemă.

În această fotografie, cel care spune că nu este vorba despre EL, este alături de o proprietară de imobil, tot de pe Titulescu, care a reușit pe propria piele să-și reabiliteze casa. Hop și el în poză, căci nu-i așa, nu este despre EL.

Facem un exercițiu de perspicacitate vizuală: vă rugăm să-l identificați pe Cristian Niculae, viceprimar, candidat wannabe, în următoarele fotografii, acolo unde este vorba despre NOI, într-adevăr, nu despre EL:

Și ca să răspundem întrebării din titlu, Cristian Niculae NU face sesiuni fotografice acolo unde NOI, cetățenii, avem sau am avea de suferit din cauza lipsei de reacție și a nepăsării autorităților, iar în acest caz este vorba de Primărie. EL se pozează doar acolo unde există potențial electoral, oportunitate și siguranță!

 

N.B.: Pentru cei care nu știu, „Este despre Noi, nu despre MINE” este sloganul de campanie al viceprimarului narcisist Cristian Niculae!

Comentarii

Balan Marius- Horea

11.03.2020 17:49

Niste habarnisti cu totii cu tot cu Urbanism. In loc sa gaseasca formula cea mai corecta de a preveni asemenea dezastre, in loc sa se fi facut o expertiza generala la toate imobilele din centrul istoric, estia din banii nostri au cumparat veverite si au facut partie , oua si struti. Eia de la Urbanism dau in schimb Cerificate de urbanism si autorizeaza demolari la casele de patrimoniu construite de romani in perioada interbelica facand loc la blocuri intre case. Doar pe Balcescu au fost demolate doua minunate vile de patrimoniu local.Sa va fie rusine administratie comunistoida !

bondarul™

18.03.2020 14:12

Din pacate haosul acesta urbanistic domneste peste tot in Romania. Ar trebui protejate cartierele de case indiferent ca sunt de patrimoniu sau nu. Trebuie stabilite nu doar limite de inaltime ci si zone de protectie care sa prevada limite mai generoase de la proprietate (casa), de la care se pot construi blocuri. Nu zice nimeni sa nu se construiasca blocuri, dar trebuie sa avem si rspect si intelegere si fata de cei care locuiesc deja in cartierele de case. Nimanui nu-i convina sa se trezeasca peste noapte cu blocul langa curte/ casa.Si ca sa nu se zica ca se pierde teren cu aceste zone, se pot amenja obligatoriu pe zonele de protectie parcari, locuri de joaca pentru copii, se pot planta cu adevarat perdele de arbori care sa fie permanent verzi, etc.

Adauga comentariu