Când îi mai chemați pe cei de la Guinness Book, să ne măsoare și ipocrizia! Poate mai punem de un record

IPOCRIZÍE, ipocrizii, s. f. Atitudinea celui ipocrit; prefăcătorie, fățărnicie, falsitate. – Din fr. hypocrisie. (Sursa DEX 2009)

Chiar dacă originea acestui cuvânt vine din franceză, ipocrizia poate fi patentată direct poporului român. N-om fi noi chiar cei mai ipocriți din lume, dar am reușit să facem din licența originală un produs tipic, tradițional și asumat. Ca sarmalele, zacusca, sau mai nou, șaorma.

Ne făloșim cu un clopot gigant într-o catedrală gigant, cică a neamului, dar încă mai avem veceuri în fundul curții la școli. Stârpim zeci de milioane de euro într-un referendum plecat inutil și sfârșit ca o beșină de cal călcată de copiii care merg aproape desculți kilometri întregi prin zăvoaie către acea școală cu veceul în curte.

Vorbim de educație și grija pentru viitorul neamului invocând truisme tradiționaliste și în același timp vărsăm lacrimi de crocodil când o fetiță nenorocită mănâncă un piure de cartofi cu carne, aproape live pe TV. Refuzăm să vedem zecile de suflete inocente aruncate în păduri la cules de ciuperci, într-un sclavagism modern întreținut de autorități, dar ne ocupăm de legiferarea amnistiei ca prioritate națională, fără să găsim un cadrul real legal pentru stoparea exploatării copiilor.

Facem hore de record mondial îmbrăcați în costume naționale, înconjurați de un fanatism folcloric încurajat de și pe banul public, în numele păstrării unei tradiții în care ne adâncim într-un mod fals și artificial creat de o clasă politică abject de stipulantă, menținută în viață de o manipulare tradiționalo-religioasă a maselor votante. În tot acest timp se respinge evoluția evidentă a unei nații care mai respiră și altceva în afară de slujbe bisericești, cântări pomohasciene, sau concerte evlavioase închinate și dedicate cu pupăturile de rigoare în dosurile prealinse ale ordonatorilor de credite bugetare.

Dacă nu ne urâm din motive politice, noi, populația cu îndeletniciri de pulime, în timp de creatorii politicii românești de Dâmbovița și-au agățat dogmele și crezul într-un cui la intrarea din bodega în care împreună, stânga și dreapta, beau și râd de noi, atunci găsim alte subiecte „tradiționale” prin care să ne sărim la propriul gât. Tradiționalismul a fost o poveste incitantă ce a împărțit România în două. Naționalismul este un alt subiect care este scos de aceiași bastarzi politici în vizorul public din când în când, atunci când nu sunt alte subiecte care să distragă atenția de la dejecțiile legislative în care se afundă „lorzii” aleși de aceeași masă a pulimii.

A trecut referendumul cu „tradiționalul”, parcă văd că urmează o nouă născocire naționalistă. Sigur fac ungurii ceva și iar intrăm într-un joc de glezne, inimă și ficat. Și iar se activează ipocrizia generalizată, iar ne împărțim în tabere și cete.

Dar... asta e viața noastră, ăștia suntem și defilăm în continuare pe ritmurile unor toboșari ai căror partituri sunt deja scrise și dirijorii pregătiți. Ipocriți cum suntem, nu vom recunoaște muzica, dar vom tropăi ca un pseudosurd.

Să vină Guinness, să ne dea un premiu! Unii ne vom lăuda, alții vom contesta... Copila și-a mâncat deja piureul. Buda din fundul curții de la școala din Slătinița rămâne nemișcată, tradițională și impasibilă. Iurișniți va merge în fancofonie să rezolve educația copiilor bistrițeni, Niculae ne va arăta locomotiva-atracție care nu mai tractează nimic, Turc tot un liberal bugetar va rămâne...

 

Adauga comentariu