BRICKENBURG cu mască: de 1 iunie, prima expoziţie post epidemie la Complexul Muzeal Judeţean

După o lungă perioadă în care Complexul Muzeal Bistrița-Năsăud și-a restrâns activitatea cu publicul, a venit și momentul primei expoziții în care publicul este invitat „offline”.

Din 1 Iunie, Ziua Internațională a Copilului deschidem expoziția devenită deja tradițională ”Expoziția de primăvară Brickenburg” organizată în parteneriat cu Asociația Brickenburg. În cadrul celei de a șaptea ediții vor fi expuse modele LEGO cu tematică diversă. Primii 5 vizitatori vor fi răsplătiți cu un premiu surpriză de către organizatori!

Expoziția reflectă o preocupare de mai bine de 40 de ani a expozanților pasionați de LEGO și se adresează atât copiilor cât și adulților, provocați să descopere misterele spațiului prin prisma jocului. Fascinanta lume a cosmosului reconstituită din piese LEGO poate fi vizitată de către toți cei interesați în perioada 1 iunie-5 iulie 2020, în intervalul orar 10-18, în locația Complexului Muzeal de pe strada G-ral Gr. Bălan nr.19.

Pentru o bună desfășurare a activității, organizatorii fac următoarele precizări: se permite accesul vizitatorilor numai în condițiile purtării obligatorii a măștii individuale și după verificarea temperaturii de către reprezentantul muzeului; nerespectarea acestor prevederi conduce la refuzul accesului. Totodată, vizitatorii sunt rugați să respecte traseele indicate de personalul de specialitate al muzeului. Accesul în expoziție este permis în grupuri de maximum 3 persoane (cu excepția familiilor cu 2 sau mai mulți copii), la un interval de 10-15 minute. Toate aceste reguli le puteți găsi aici.

Adauga comentariu