Bogdan Ivan vrea testare în masă la Bistrița! Scrisoare deschisă adresată primarului Turc

❗️Testarea în masă poate începe de la Bistrița! Putem fi exemplu pentru România!

Domnule Primar Ioan Turc,

Incidența virusului în municipiul Bistrița e în jurul cotei 10. Valul îmbolnăvirilor pare că nu se mai oprește. Urmează carantina, o soluție care se vrea a fi ideală, dar care și-a dovedit eficacitatea doar parțial, având în vedere că valul doi al pandemiei nu va trece prea ușor.

La ora actuală, în municipiu nu avem o situație clară a problemei, de fapt nu știm câți dintre noi sunt infectați.

Soluția testării în masă nu am inventat-o eu sau partidul din care fac parte. Ea a fost folosită deja în multe țări și până acum este singura soluție viabilă la blocarea societății și economiei!

În momentul de față, Municipiul Bistrița are circa 30.000 de persoane active (în câmpul muncii) care sunt expuse, au o rată de interacțiune mare și ar trebui testate primele:
-Angajații tuturor instituțiilor publice din Municipiu;
-Cadrele didactice;
-Angajații din comerț și HORECA;
-Angajații din transporturi și fabrici;

După această primă testare, pe modelul din Slovacia, Austria sau Marea Britanie, persoanele depistate pozitiv vor fi izolate, iar toți ceilalți oameni vor putea să reînceapă activitatea în fabrici, magazine, instituții, fără riscul de a-i îmbolnăvi pe ceilalți.

Sunt convins domnule primar Turc că sunteți preocupat de sănătatea cetățenilor municipiului. Sunt absolut convins că sunteți gata să oferiți un ajutor specialiștilor care astfel vor ști cum să lupte cu acest virus.

Testarea în masă trebuie să înceapă de undeva și în țara noastră. Bine ar fi să înceapă de la Bistrița! Dincolo de carantină, achiziționarea de teste rapide cu antigeni ar însemna o nouă viziune pentru România!

În această perioadă, spectrul politic nu mai are relevanță, doctrinele pot fi puse la păstrat și folosite când va reveni normalitatea.
Am avut acest virus, am fost internat, am donat plasmă și, credeți-mă, cunosc multe dintre dramele celor infectați.

Dincolo de faptul că suntem concurenți în ringul politic domnule primar, eu las politica deoparte acum, când viețile oamenilor sunt în pericol! Viețile bistrițenilor trebuie să fie prioritatea factorilor de decizie din orașul nostru și toate forțele politice trebuie să îți dea mâna, să oprim lupta dintre noi și să începem lupta împotriva virusului și a blocajului economic!

Avem o șansă domnule primar, iar într-o dramă colectivă orice șansă trebuie luată în calcul. Prețul unei vieți nu poate fi calculat, dar cu mai puțin de 200.000 de euro am putea salva viețile oamenilor, economia și bunăstarea frumosului nostru oraș!

Cu respect,
Bogdan Ivan Gruia

 

Comandat de: PARTIDUL SOCIAL DEMOCRAT - PSD Org. Jud. Bistriţa-Năsăud | Realizat stiridebistrita.ro | Codul de identificare a Mandatarului Financiar: 11200020

Adauga comentariu