Bogdan Ivan nu mai vrea să fie condus de Dăncilă și „Mitralieră”: postare în miez de noapte – semn al unei „revoluții” tinere în PSD? Vezi ce spune Radu Moldovan, dar și cum își argumentează liderul TSD BN opinia

În noaptea dintre 10 și 11 iunie s-a produs un mic seism politic pe facebook-ul bistrițean, atunci când liderul tinerilor social-democrați a postat un text plin de curaj, cu pregnante arome revoluționare, o opinie care scoate organizația Bistrița-Năsăud (fie ea una de tineret) din conul de umbră al unui non-combat, sau mai bine zis al unei neutralități în ceea ce privește o situație destul de încordată de la nivelul cel mai înalt al conducerii PSD.

Bogdan Ivan Gruia, în calitatea sa de lider la Tineretului Social Democrat din Bistrița-Năsăud, ne anunță că nu mai vrea să fie condus de Viorica Dăncilă, „Mitralieră” sau Codrin Ștefănescu, precum și de alte elemente care prejudiciază atât imaginea partidului în exteriorul acestuia, cât mai ales cea internă, acolo unde se dorește o schimbare de macaz.

„PSD-ul viitorului nu poate fi condus de Viorica Dăncilă!
Cred că Domnia Sa trebuie să se concentreze pe problemele deloc puține ale Guvernului României! În schimb, Dna. Viorica Dăncilă nu reprezintă viitorul partidului din care eu, ca tânăr, fac și vreau să fac parte în continuare!
În urmă cu 10 ani m-am înscris în PSD, la puțin timp după ce am devenit major, pentru că aici am văzut o echipă de oameni capabili!
Am găsit în echipa PSD Bistrița-Năsăud oameni educați, vizionari și de caracter, dar uneori cu prea mult bun simț. Care în timp a ajuns să fie confundat cu altceva!
Un partid cu peste 500.000 de membri trebuie să fie condus și reprezentat de oameni pregătiți și cu “capul pe umeri”, nu de personaje gen “Mitralieră”. El și alții de teapa lui nu mai au ce căuta aici!
Am tăcut destul iar dacă vom tăcea și acum, vom fi complici la distrugerea celui mai mare partid din România!
Pentru mine și pentru mulți dintre tinerii mei colegi, personaje ca și “Mitralieră” sau Codrin Ștefănescu ar trebui să devină istorie!” – spune Bogdan Ivan în prima parte a postarii sale nocturne.

Acesta recunoaște printre rânduri faptul că „s-a tăcut destul”, iar continuarea „tăcerii” poate avea efecte ireversibile pentru partidul din care cu mândrie face parte. Acest mesaj cântărește destul de mult în balanța postării în sine, căci se admite atât rezultatul ultimului scrutin, pus pe seama imaginii făcute de „personajele” în cauză, dar și faptul că se dorește deja vocal o schimbare de macaz în interiorul PSD la nivel național:

„Nu mi-a fost rușine niciodată că sunt coleg cu Eugen Teodorovici, Mihai Fifor, Daniel Suciu, Liviu Pleșoianu, Ioan Deneș sau Victor Negrescu! Cred că oameni ca și ei trebuie să reprezinte imaginea și viitorul social-democrației!
Etapa prompteriștilor din politica românească și din PSD trebuie încheiată! Făcând asta, PSD va putea deveni primul partid cu adevărat modern și orientat spre viitor!
Oamenii și-au pus prea multă încredere în noi ca să îi dezamăgim. În 29 iunie avem o șansă istorică de a reforma PSD-ul și implicit clasa politică!
Votul e cea mai bună armă de a schimba! Ne vedem la congres!” – a precizat Bogdan Ivan în continuarea mesajului său.

Tânărul Bugdan, cunoscut ca purtător de cuvânt al Consiliului Județean Bistrița-Năsăud și mâna dreaptă a președintelui CJ BN și al PSD BN, Emil Radu Moldovan, face în finalul declarației sale politice și o precizare:

„Ca să nu se facă niciun fel de speculații, vreau să menționez că această opinie îmi aparține mie si colegilor din organizația de tineret. Nu implică Organizația Județeană PSD Bistrița-Năsăud!”.

Ei bine, speculații vor exista, căci aproape nimeni nu va crede faptul că Radu Moldovan nu a fost pus în gardă, că a fost luat ca din oală de acest mesaj venit din partea unui tânăr cu care își împarte timpul mai mult decât cu propria familie.

Contactat telefonic, Emil Radu Moldovan subliniază însă faptul că nu a știut de postare și că a citit-o doar în dimineața zilei de 11 iunie:

„Am văzut postarea acum dimineață, la prima oră. E un lucru de care iau act și pe care îl respect. Eu îl respect foarte mult pe Bogdan! E un tânăr foarte bine pregătit și mult mai matur decât vârsta lui și care chiar crede foarte mult în social-democrație, PSD, meritocrație și toate celelalte. Postarea lui mă pune încă odată în plus pe gânduri vis-a-vis de toate lucrurile care se întâmplă în momentul de față și mă gândesc foarte serios ca la Conferința Extraordinară când vom desemna delegații la Congres să le propun colegilor mei ca din delegația județului Bistrița-Năsăud să facă parte foarte mulți tineri, deoarece așa este corect, ca ei să fie cei care-și aleg viitorul. Nu am vorbit cu Bogdan de aseară, de la postare, dar așa cred că este corect, ca ei să-și aleagă viitorul” – a declarat Radu Moldovan pentru stiridebistrita.ro.

Legat de ascensiunea tânărului social-democrat, la întrebarea „este pregătit Bogdan Ivan să preia conducerea PSD BN?”, Radu Moldovan a răspuns:

„În orice moment! Și Bogdan Ivan, sau Daniel Suciu, dar mai sunt și alții”.

Bogdan Ivan Gruia susține și el că nu s-a consultat cu Radu Moldovan în ceea ce privește postarea nocturnă și că aceasta reprezintă exclusiv opinia lui și a membrilor TSD BN:

„Am avut o întâlnire în această duminică la care au participat foarte mulți dintre colegii mei tineri, președinți ai organizațiilor locale, tineri care au fost în campanie și care mi-au împărtășit aceeași viziune. Ieri (n.r. – luni) i-am sunat și pe cei care nu au fost la întâlnirea de duminică, am vorbit cu ei despre aceste lucruri și apoi am luat decizia de a posta această opinie” – a declarat Bogdan Ivan pentru stiridebistrita.ro.

De asemenea, liderul tinerilor social-democrați a fost întrebat despre o posibilă preluare a președinției partidului la nivel județean, dacă este pregătit pentru acest pas:

„Nu! Nu acum!” – a fost răspunsul ferm oferit de Bogdan Ivan.

Având în vedere postarea cu aromă revoluționară precum și faptul că pe data de 29 iunie, în cadrul Congresului PSD se vor lua anumite decizii, l-am întrebat pe Bodgan Ivan despre viitorul apropiat al partidului din care face parte:

„Sunt mai multe scenarii, iar cel în care eu sper este legat de generarea de lideri și de mesaje în interiorul PSD prin care să se vadă că s-a înțeles mesajul din 26 mai (n.r. – rezultatul alegerilor europarlamentare) și că cei tineri vor avea capacitatea de a reforma partidul din interior” – a precizat Bodgan Ivan.

Liderul TSD BN pariază pe Eugen Teodorovici și Mihai Fifor, nu-l exclude nici pe Victor Negrescu în poziția de lider al partidului, dar mizează și pe Daniel Suciu cel puțin într-o postură de vicepreședinte.

 

 

 

Comentarii

Vizitator

11.06.2019 11:33

„Amice, eşti idiot”! Asa i-ar putea spune nenea Iancu, tânărului PSD-ist, care, ani de zile a tăcut ca porcu in păpusoi, abia acum după război, se scandalizează de situatia in care a ajuns PSD. Ba mai mult, el vorbeste de nulitătile de la vârful partidului si nu vede că în fruntea organizației PSD Bistrița-Năsăud este un chelner. Vorba proverbului: „Vede paiul din ochiul altuia și nu bârna din ochiul său”.

ecologistul

11.06.2019 13:18

In miez de noapte cred ca a iesit o mare LABAREALA . Era cu mult mai eficienta pt. continuarea somnului decat sa prostesti pe bietii asistati .

Adauga comentariu