Bistrița și Colibița – gazde ale unui seminar național cu tematică vitală: APA! De ce aici? Pentru că suntem „binecuvântați”!

La Bistrița de desfășoară în aceste zile un important seminar național pe teme de mediu, subiectul principal fiind APA – sursă de viață și civilizație, componentă a mediului, element esențial pentru o dezvoltare durabilă. Seminarul se află a a doua ediție și se desfășoară în perioada 8 – 11 noiembrie, atât la Bistrița, cât și la Colibița – locație perfectă pentru această tematică.

„De ce la Bistrița?” – este întrebarea adresată organizatorului acestui eveniment, Mihai Mocanu – vicepreședinte al Asociației Păduri și Ape, un clujean care a recunoscut că este îndrăgostit de județul nostru și care a fost prezent în ultima perioadă la mai multe activități desfășurare aici, toate fiind legate de mediu, natură sau turism.

„De ce Bistrița?! E o provocare! Anul trecut am organizat prima ediție la Cluj-Napoca, iar acum aici, deoarece acest gen de evenimente consider că trebuie scoase din capitală, majoritatea evenimentelor fiind concentrate acolo. Într-adevăr, acolo decidenții sunt mai aproape de birouri, de sălile de conferință, acolo se pot mobiliza mai ușor. Aici am avut situația în care domnul ministru Ioan Deneș a confirmat prezența în prima fază, dar din motive care nu au depins de domnia sa, nu a mai putut fi prezent. Probabil că anul viitor vom organiza, totuși, la București, dar anul acesta am ales Bistrița-Năsăud, după cum spuneam ca o provocare, pentru că am vrut să demonstrăm că nu numai într-un oraș mare se poate duce genul acesta de evenimente, ci și că un orășel mai mic, reședință de județ, poate organiza și poate asigura desfășurarea cu o prezență de peste 100-130 de persoane” – a declarat Mihai Mocanu pentru stiridebistrita.ro.

Seminarul este focusat pe cel mai simplu cuvând din limba română, un cuvânt cu o conotație vitală pentru viață – APA! Subiectele dezbătute în cadrul acestui seminar sunt desfășurate pe un spectru foarte larg, pornind din zona natuarală, a ecosistemului, mergând până în zona cercetărilor. Nu sunt ocolite problematici legate de influențele tehnologice și umane asupra surselor de apă, prezentări ale instituțiilor implicate în captarea și utilizarea apei, dar și oportunitățile legate de finanțări în vederea dezvoltării durabile și eco-friendly.

Partea a doua a acestui seminar se va desfășura în locația cu cea mai mare acumulare de apă din județ, Colibița, acolo unde se va face o vizită tehnică a barajului și unde vor fi „dezvăluite” și zone care nu au fost văzute până acum, zone ce nu fac subiectul vreunui traseu turistic, finalul fiind dedicat unor ateliere și conferințe pe teme de comunicare instituțională în situații de risc și managementul comunicării.

„Bistrița-Năsăud este un județ binecuvântat de Dumnezeu! Pe lângă această minune, Colibița, mai există aceste superbe văi, Valea Someșului, Valea Ilvelor, Valea Șieului, Valea Bîrgăului, niște zone deosebite, sălbatice din punct de vedere al influențelor tehnologice. Într-adevăt, omul și-a pus amprenta și aici, poluarea fiind prezentă, însă există zone virgine, iar administrațiile locale și cea județeană au învățat să pună protecția naturii și a apei în special, pe un loc fruntaș în demersurile făcute de ei” – a încheiat Mihai Mocanu.

Adauga comentariu