Bistrița-Năsăud va putea rămâne doar cu trei deputați din cei cinci pe care îi are acum! Un proiect de lege a trecut tacit de Senat și se află la „mâna” deputaților

Odată cu discuțiile apărute în spațiul public referitoare la referendumul privind definiția soților în Constituție, s-a reaprins o discuție legată de numărul de parlamentari ai României, consultarea publică în acest caz fiind făcută tot printr-un referendum în 2009.

Conform rezultatelor referendumului privind reducerea numărului de parlamentari și/sau desființarea celor două camere în favoarea unui parlament unicameral, românii prezenți la vot în proporție de aproape 51% au „decis” că cei care ne reprezintă în forul legislativ să fie mai puțini, numărul de parlamentari vehiculat atunci fiind de 300. Însă acel referendum a fost unul consultativ și nu unul de modificare efectivă a Constituției, așa cum este cel programat pentru 6 și 7 octombrie 2018.

Cu toate acestea, o inițiativă legislativă referitoare la recalcularea numărului de reprezentanți ai județelor în parlament a trecut tacit de Senat în aceste zile și va urma să fie introdusă pe ordinea de zi în Camera Deputaților, cameră decizională în acest caz.

Conform prevederilor acestei legi, norma de reprezentare pentru alegerea Camerei Deputaților este de un deputat la 101.000 de locuitori, iar cea pentru Senat de unul la 203.000 locuitori. Marea modificare în ceea ce privește numărul de parlamentari este mai pregnantă la Camera Deputaților, acolo unde numărul de aleși ar fi mai mic.

Conform calculului noii legi, Bistrița-Năsăud ar avea doi senatori și trei deputați, ceea ce înseamnă pierderea a două locuri de deputat, căci în actuala formulă există doi senatori (Ioan Simionca – ALDE și Ioan Deneș - PSD) și cinci deputați (Doina Pană, Daniel Suciu – PSD, Cristina Iurișniți – USR, Ionuț Simionca – PMP și Robert Sighiartău – PNL).

Dacă această propunere legislativă a trecut de Senat în mod tacit este și datorită faptului că senatorii nu ar fi viciați ca număr în eventualul viitor parlament decât foarte puțin. În schimb, bătălia se va duce în camera decizională – Camera Deputaților – acolo unde interesele celor care vor vota această inițiativă legislativă nu sunt aceleași ca ale senatorilor.

Proiectul aparține grupului parlamentar PMP (PL-x nr. 462/2018), a fost adoptat în forma propusa de inițiator în Senat la data de 5 septembrie 2018 și se afla din data de 11 septembrie în Camera Deputaților, teremenul de depunere al eventualelor amendamente fiind de 21 septembrie, iar raportul final este programat pentru 2 octombrie 2018.

Adauga comentariu