Bistrița-Năsăud, un județ cuprins de drame: tineri înecați, copii opăriți și familii decimate pe șosele, toate într-un timp destul de scurt

Perioada de relaxare nu a venit numai cu bucuria lepădării de propria locuință, acolo unde am fost țintuiți zeci de zile, ci și cu vești deloc plăcute care au ca numitor comun doliul. Din păcate, mai multe familii din județ se află în ultima postură...

Atunci când vine vorba de copii, absolut totul se amplifică, indiferent că e vorba de bucurie sau tristețe. Însă atunci când un suflet inocent se stinge, drama nu mai poate fi cuprinsă în cuvinte. Este și cazul unei familii din Rodna care și-a pierdut recent cel de-al doilea copil într-un context aproape incredibil: băiețelul, în vârstă de cinci ani, a căzut cu bicicleta într-un pârâu din fața casei. Copilul a fost transportat de urgență la spital, în stop cardio-respirator, însă medicii nu au mai putut face nimic pentru a-l salva. Acesta este cel de-al doilea copil pe care familia din Rodna l-a pierdut, un frățior al băiețeului decedând în urmă cu șapte ani. Familia mai are un copil.

Alte doua drame au avut loc în județ, fiind vorba de Năsăud și Braniștea, acolo unde doi copii au fost opăriți și suferă arsuri de diferite grade, pe o suprafață mare de copr. În ultimul caz, cel din Braniștea, copilul de numai doi ani, a fost transportat la spitalul de arși din București.

Tragedia familiei din care patru membri au decedat pe o autostradă din Italia a răvășit comunitatea din Reteag. Doi bunici și doi copii au murit după ce tatăl copiilor, un bărbat de 30 de ani din Reteag, a condus excesiv de mult, fără odihna. Mașina în care se mai aflau și mama copiilor, precum și alți doi copii, a intrat într-un tir staționat pe banda de urgență.

În alt colț al județului, la Budureleni, un tânăr de 19 ani s-a înecat în lacul din localitate, acesta fiind găsit de salvatori prea târziu pentru a mai fi salvat. Numărul persoanelor decedate din accidente crește și cu alți conjudețeni, victime ale unor accidente mai mult sau mai puțin stupide. Este și cazul unui bărbat de 59 de ani din Chețiu, comuna Chiochiș, acesta găsindu-și sfârșitul sub utilajul pe care-l conducea, precum și cel al unui bărbat de 79 de ani care a fost lovit de tren.

Adauga comentariu