BISTRIȚA-NĂSĂUD SUB APE: drumuri și gospodării inundate, alunecări de teren, persoane evacuate și culturi distruse! Evenimentele sunt în dinamică (FOTO-VIDEO)

Ploile ce au căzut în ultimele ore peste județul Bistrița-Năsăud au făcut deja ravagii atât pe drumuri și căi de acces, cât și în gospodăriile oamenilor. În cadrul Comitetului Județean pentru Situații de Urgență a fost activat, din momentul primirii avertizării Cod Portocaliu, Centrul Judetean de Conducere si Coordonare a Interventiei la sediul ISU Bistrița Năsăud.

Prin această instituție se coordonează activitatea tuturor forțelor de intervenție în caz de urgență: ISU, poliție, ambulanță, Aquabis, SVSU etc. Astfel se raportează fiecare situație și se dirijează operațional fiecare echipă de intervenție aflată în proximitatea evenimentului.

În localitatea Coșbuc, din cazua blocării cu bușteni aduși de torenți din amonte la vărsarea în râul Sălăuța, o vale a inundat DN 17C, fiind necesară intervenția de urgență cu un buldoexcavator. Este vorba de Valea Hordoului care a ieșit pe carosabil, acesta fiind blocat la rândul lui de aluviunile și lemnele aduse de viitură.

Au mai fost semnalate și se intervine punctual in următoarele situații:

Aluviuni pe calea ferata si pe DN17D in loc. Feldru, intervine SVSU cu 2 buldoexcavatoare.

Circulația pe DN17D se desfășoară pe o banda de mers, polițiștii asigura masuri de fluidizare a traficului. Aluviuni au ajuns și pe DN 17 D pe raza localității Ilva Mica. Intervine CLSU cu mijloace tehnice.

SVSU Bistrița și o echipa de intervenție de la Aquabis actioneaza in municipiul Bistrița, la Scoală Generală nr. 6, pentru evacuarea apei de la demisol.

Intervenții pentru sprijinirea populației afectate de precipatiile inregistrate in ultimă oră: echipaje din cadrul Detașamentului de Pompieri Bistrița intervin pentru evacuarea apei din curți și beciuri pe străzile Budacului, Iuliu Hossu și Calea Moldovei din mun Bistrita. SVSU Bistrița intervine pe străzile Matei Eminescu și Dogarilor.

SVSU Feldru intervine in localitate pentru evacuarea apei dintr-o casă, curte.

DN 17C, in Dumitra blocat de aluviuni, intervine Secția de Pompieri Năsăud și SVSU Dumitra.

Drum blocat spre Ghinda de alunecare de teren/aluviuni. Intervine SVSU Bistrița.

La Dumitra persoane care au nevoie de sprijinul pompierilor pentru a fi evacuați din casa. Intervin pompierii militari nasaudeni și SVSU Dumitra.

La Dumitra, din ultimele date, toate persoanele sunt în siguranță, în locuințe, viața nu le e pusa in pericol, se lucrează pentru decolmatarea podețelor pentru scăderea nivelului apei.

Drum blocat de aluviuni spre Slatinita, Bistrița.

Se intervine cu buldoexcavator spre Ghinda și ulterior se va acționa spre deblocarea caii de acces spre Slatinita.

Pompierii militari nasaudeni au evacuat un copil și mama acestuia dintr-o casă. Dumitra. alocat și echipaj medical.

Persoana blocata intr-un copac (urcata pentru siguranța) la intrare in Slatinita, alocat SVSU.

O alta persoana ( femeie, aprox 60 de ani a fost evacuată de pompieri nasaudeni). Se lucrează și la alte imobile pentru evacuarea persoanelor și a bunurilor. Loc Dumitra.

Situația este în dinamică, iar informațiile se updatează în funcție de apariția evenimentelor sau de intervenție. Acestea sunt comunicate de CJSU BN.

UPDATE CJSU 21:15

Jelna: conform CLSU Budacu de Jos aprox 50 de case/curți/gospodării au fost inundate, cca.20 - 30 de persoane au fost evacuate preventiv, in conditii de siguranță ( apa intrase și în case). Debitul apei a început să scadă, o parte din oameni se pot întoarce la gospodării.

Încă din jurul orei 18.00 ,au fost chemați din turele libere pompierii militari și încadrează echipaje cu motopompe și alte mijloace tehnice pentru a sprijini populația din municipiul Bistrița, orașul Nasaud și alte zone afectate. Din sutele de apeluri primite pe nr de urgență unic 112, prioritatea noastră sunt cazurile de evacuare a persoanelor care sunt in pericol, unde debitul apei a fost extrem de mare (Slatinita, Jelna, Dumitra, Monor). Toate solicitările sunt luate în evidență și în funcție de prioritizare (prioritate au misiunile în care oamenii sunt in pericol), vor fi remediate punctual, atât de către pompierii militari, cât și de către cei voluntari sau comitetele locale pentru situații de urgență.

 

 

Imaginile foto și video au fost surprinse în timpul furtunii de câțiva bistrițeni și au fost postate pe rețelele de socializare

Adauga comentariu