Bistrița, aseară: Patru accidente cu același numitor comun - neadaptarea vitezei la condițiile de trafic!

Pe-nserate, la Bistrița s-a lăsat și ceața, însoțită de o ploaie măruntă. Vizibilitatea a fost relativ redusă, condițiile de trafic nefiind cele mai bune. Începând cu orele 19:00, în Bistrița și localitățile Viișoara și Sărățel, au fost înregistrate patru accidente rutiere din care au rezultat patru victime.

Primul s-a produs pe Bulevardul Republicii, în apropiere de Magnolia, acolo unde s-a produs un mic carambol. Din cauza nepăstrării distanței regulamentare în trafic, trei autoturisme s-au colizionat. Nu s-au înregistrat victime, fiind vorba de niște tamponări ușoare, dar, spre ghinionul șoferului prins în mijloc, acesta a fost prins băut la volan. Chiar dacă, în aceste cazuri, culpa poate fi comună, șoferului băut i s-a deschis dosar penal pentru conducere sub influența alcoolului.

La nici două ore destanță, în Viișoara, în apropierea trecerii de pietoni din dreptul blocurilor ANL, un bărbat a țâșnit dintr-un taxi și a traversat în fugă strada, moment în care a fost lovit de un autovehicul. Victima, care se pare că era sub influența băuturilor alcoolice, s-a lovit la mână și a fost transportat la spital pentru investigații suplimentare.

În jurul orei 21:20, în Bistrița, tot pe Bulevardul Republicii, pe trecerea de pietoni din fața CEC-ului, un bărbat a fost lovit de o mașină, asta imediat după ce un alt autoturism l-a evitat și a ajuns într-un copac de pe squarul central al bulevardului. Ambele mașini circulau cu viteză neadaptată condițiilor de trafic. Din accident au rezultat două victime, pietonul care suferit un traumatism cranio-cerebral și un politraumatism al membrului inferior stâng, precum și șoferul autoturismului proiectat în copac, care s-a ales cu un traumatism la coapsa dreaptă. Ambele victime au fost transportate la spital.

Ultimul accident s-a petrecut în jurul orei 4 dimineața în Sărățel, pe drumul ce duce către Arcalia, acolo unde un autovehicul s-a răsturnat în afara carosabilului, victima fiind transportată la spital pentru investigații.

Adauga comentariu