Beclenarii gata să se topească la minus zece shot-uri de tequilla!

Nu știm cum se face, dar Becleanul reușește să atragă an de an mai multe priviri către evenimentele organizate acolo. Festivalul Celtic Transilvania sau chiar Zilele Orașului sunt doar două exemple în acest sens, manifestări ce cresc cu fiecare ediție ce trece.

Zilele Becleanului, din punctul de vedere al concertelor organizate cu acest prilej, au avut invitați pe care Bistrița nu reușea să-i propună, luând efectiv fața din acest punct de vedere. De-a lungul anilor i-am putut vedea pe scena din fosta piață a orașului pe Delia, Pepe, Holograf, Connect-R, Direcția 5 și mulți alții, nume care au fost și pe la Bistrița, dar parcă la Beclean au „cazut” exact când trebuiau.

În acest an, Zilele Becleanului sunt programate în perioada 6-8 iulie, iar capul de afiș a fost ales de organizatori în urma unui sondaj făcut în rândul beclenarilor. Este vorba de cea mai în vogă trupă a momentului, Carla`s Dreams.

Trupa din Basarabia a reușit să ajungă la sufletul tinerilor foarte repede, stilul acestora fiind intens gustat în ultima vreme. Dar... căci există întotdeauna un „dar”, oare Nicu Moldovan, primarul urbei de pe Someș, prezent și el la aceste evenimente, având un suflet tânăr, obișnuit să fredoneze hit-urile celor de pe scenă, va cânta în acest an:

Tu te topești la minus zece... shot-uri de tequilla / Tequilla transmite buze pe buze ultima pastilă... ultima pastilă...”?

Adauga comentariu