Băile Figa, cel mai populat loc din județ în această perioadă a anului, a lăsat fără apă curentă zeci de familii din localitatea Figa, cartier al Becleanului

Luna august este una dintre cele mai aglomerate perioade din an la Băile Figa, acolo unde se adună în medie 10-11.000 de oameni dornici de relaxare și bălăceală. Vremea prielnică din ultimele zile a făcut ca Băile Figa să fie „pline”, capacitatea de cazare și agrement a acestora fiind acoperită 100%.

Numai că... au început să apară și problemele. Una dintre acestea ne-a fost semnalată de mai multe familii din localitatea Figa, cartier la orașului Beclean. Oamenii ce locuiesc în acest cartier au rămas de mai bine de 10 zile fără apă curentă, cauza principală fiind legată de consumul de apă din mica stațiune.

De când a dat canicula, mai bine zis de joia trecută (n.r. – 2 august), în Figa nu mai ajunge apa! Nu avem apă curentă să ne spălăm, să facem mâncare, nu avem nici măcar pentru budă! Cei de la Aquabis ne-au spus că acea conductă care vine la noi de la Băile Figa este prea îngustă și nici pompele nu sunt destul de puternice pentru a asigura un debit de apă corespunzător. Ne-au băgat apa acum vreo doi ani, noi nu am mai curățat fântânile și nu le mai putem folosi. Înțelegem că acolo trebuie apă și că vin mulți turiști, ne bucură acest fapt, dar nici măcar cu porția să nu ne dea apă, măcar două ore pe zi, asta e prea de tot!” – ne-a declarat un localnic supărat de această situație.

De cealaltă parte, Nicolae Moldovan, primarul Becleanului și „părintele” Băilor Figa, are o altă variantă, dar recunoaște că în această perioadă sunt anumite probleme legate de debitul apei:

Într-adevăr este vorba de o conductă care are o anumită capacitate, iar când noi avem 11.000 de turiști și merg toate dușurile și sursele de apă din Băi, cu siguranță apa nu mai urcă dealul. Fiecare om, fiecare familie, poate să-și facă o rezervă în această perioadă aglomerată, rezervă din care să-și rezolve problemele legate de apă din propriile gospodării. Ceea ce trebuie rețiunt din acest aspect este faptul că apa a fost trasă în zonă special pentru Băile Figa, iar dacă tot am avut acolo un punct nevralgic, am tras și o conductă pentru localitate, pentru cartier. Extiderea rețelei de apă către cartier a fost făcută separat de proiectul pentru băi” – a precizat Moldovan pentru stiridebistrita.ro.

Băile Figa sunt un exemplu de bun management al zonei, acesta fiind un proiect model pentru primarii din Bistrița-Năsăud. Odată cu implementarea acestui proiect a crescut valoarea acestei zone și implicit „valoarea” Becleanului, fiind vorba de sute de mii de turiști atrași într-un sezon. Dezvoltarea efectivă a Becleanului este datorată Băilor Figa, căci nimeni nu crede că acei turiști vin la Beclean pentru DanSteel sau spitalul de boli nervoase. Însă problema locuitorilor din cartierul Figa nu poate rămâne la nivelul de interes secund, căci odată „amăgiți” cu o conductă de apă, adică cu o normalitate pentru acest secol și amplasare geografică, oamenii respectivi nu pot da înapoi civilizația, regresând către fântâni, de dragul băilor și turiștilor.

Primarul Becleanului trebuie să-și asume un mic eșec din acest punct de vedere, cel al proiectării unei aducțiuni de apă subdimensionată către cartier, atât din punctul de vedere al diametrului conductei respective, cât și al forței de pompare a apei.

Din acest punct de vedere Nicu Moldovan susține faptul că are deja „spre rezolvare” această problemă:

Noi avem acum un program pe care-l facem, etapa a II-a, în care este vorba de o magistrală de apă care va merge separat și dedicat numai pentru cartierul Figa. Este vorba de o investiție de 5 kilometri, efectiv numai pentru ei. Acest proiect este în finanțare prin Consiliul Județean” -  a mai precizat primarul Becleanului.

Chiar dacă situația din aceste zile din Figa nu este una „normală”, populația din acest cartier înțelege prioritatea și beneficiile aduse de Băile Figa și asigurarea condițiilor pentru turiștii de acolo. Ei nu vor altceva decât un minim de normalitate în timpul zilei, un „program” de apă, în special pe timpul zilelor secetoase și caniculare.

Adauga comentariu