Aventura Park interzisă pentru Știri de Bistrița! Recepția s-a făcut pe modul silent, la fel ca și lucrările ce au fost efectuate în Wonderlandul lui Crețu

Mare zarvă în această dimineață la pârtia de schi, acolo unde mai mulți angajați ai Primăriei se pregăteau cu niscaiva emoții pentru recepționarea obiectivului Aventura Park Bistrița, acel obiectiv care are stabilite taxele de acces, dar pe care nu l-a văzut nimeni.

Epopeea controversatului proiect Wonderland din Unirea își continuă șirul de „realizări” în folosul „divertismentului” cetățenilor cu acest parc de aventură, o găselniță a primarului Ovidiu Crețu în ceea ce privește pârtia de 7 milioane de euro, investiție pe care vrea să o folosească și pe timp de vară.

Proiectul urmează să cuprindă panouri de cățărare, tiroliene și un roller-coaster. Cu aproximativ două săptămâni înainte, Consiliul Local Bistrița aproba taxele de acces în zona respectivă, acolo unde apărea și Aventura Park, cu taxă proprie.

Echipa stiridebistrita.ro a fost prezentă în această dimineață în Wonderland pentru a surprinde la cald câteva imagini pentru cititori. Reacția celor prezenți pentru recepționarea lucrărilor a fost una de suprindere, căci presa nu a fost invitată la acest „eveniment”. Inclusiv viceprimarul Cristian Niculae a făcut „ochii mari”, întrebându-ne: „Dar voi ce căutați aici?”, de parcă am fi spart portocoale NATO ultra-secrete.

Bineînțeles că nu ne-a fost permis accesul în zona parcului de disctracții, Niculae argumentând prin faptul că va programa o întâlnire specială cu presa, undeva la începutul săptămânii viitoare, iar în cadrul acelui eveniment va prezenta proiectul în toată „splendoarea” lui. Trebuie specificat faptul că viceprimarul cu aspirații de edil șef ne-a subliniat de cel puțin două ori faptul că EL va face onorurile respective și că „n-ar fi corect față de celelalte instituții media să vă lăs pe voi se vedeți acum”.

Cu respectul cuvenit colegilor de breaslă, vrem să-i amintim viceprimarului cu mari aspirații faptul că noi am fost prezenți la locul și momentul respectiv pentru că am căutat și obținut informații despre acest controversat obiectiv, fiind parte din munca noastră, iar obstrucționarea accesului nostru în zona cu pricina nu are de a face cu „corectitudinea” față de restul colegilor din presă.

Pe lângă Niculae au mai fost prezenți și alți angajați ai municipalității, în special din cadrul compartimentului responsabil al proiectului, cel dedicat tursmului și sportului, dar și administratorul public al orașului, onor George Avram, omniprezent în ultima perioadă, dar tot nu știm de ce. Într-un final, în mare trombă, a ajuns și Ovidiu Crețu.

Aventura Park din Wonderland va fi inaugurată pentru publicul larg abia la sfârșitul acestei luni, cu ocazia desfășurării Târgului Mare al Bistriței, acea „sărbătoare” care se vrea a fi „ziua bistrițenilor”.

 

Comentarii

Dan

04.08.2018 12:05

Pe partie ar trebui scris sloganul care e la moda zilele astea! 

Adauga comentariu