Ai fost vreodată cu patrupedul în Bistrița la cafea? Ce-ar fi să-ți încerci norocul, căci la mijloc stau și ceva premii...

Cu siguranță v-ați aflat în situația în care, fiind la plimbare cu patrupedul din dotare, nu ați fost lăsați să intrați în anumite magazine sau localuri. Ei bine, niște nonconformiști care se conformează situației dumneavoastră au decis ca în mica lor lume să puteți intra cu prietenul patruped!

Evident că este vorba de Copacul de cafea, acel loc mișto unde se poate servi cea mai cooleanu cafea din oraș, într-o companie deloc selectă, dar mai mult ca perfectă! Ce au mai pus la cale „infractorii” de idei năstrușnice de la Copac?!

Au făcut o chemare tuturor iubitorilor de cafea și suflete pe patru picioare și au zis așa:

Cu 4 PEDUL la CAFEA: Vino cu patrupedul tău la cafea, în perioada 18 - 24 iulie la Copacul de cafea și participă automat la tombola organizată de PAWS by manottoaccesories.

Adică... comanzi un expresso, un latte sau o „sudameriacană”, iar dacă lângă tine este și prietenul tău cel mai bun, mai mult sau mai puțin blănos/bălos, dar patruped, ești înscris automat la o tobolă. Premiile oferite de ei sunt așa: locul 1 zgardă + lesă personalizată, locul 2 zgardă + lesă personalizată, locul 3 zgardă personalizată.

Dacă ideea te-a zgândărit cât de puțin, nu mai sta pe gânduri, ia patrupedul cu tine și aport la o cafea! De la 8 la 17, la Copacul de cafea, știi tu unde!

Adauga comentariu