A.D.I. Deșeuri Bistrița-Năsăud are un nou director: CRISTIAN NICULAE! Fostul viceprimar l-a „învins” la puncte pe activistul de mediu Cristian ȚETCU

După o perioadă destul de îndelungată fără un ins la vârful ierarhiei Agenției de Dezvoltare Intracomunitară „Deșeuri” Bistrița-Năsăud, perioadă condusă de un interimar de la plecarea fostului director, Pavel Plăian, în sfârșit există un nou director ce urmează să fie uns, evident în urma unui concurs „pe bune”, dar și cu mai mult de un participant.

Conform surselor noastre, în concurs au intrat doi competitori, antagonici am putea spune: Cristian Niculae, fost viceprimar ce a suferit un mare eșec în competiția electorală pentru Primăria Bistrița, fost șef de Gardă de Mediu, precum și un activist de mediu, Cristian Țetcu.

Cristian Niculae l-ar fi devansat pe celălalt Cristian, Țetcu, la câteva punctișoare diferență, asta încă de la proba scrisă. A urmat interviul, sau proba orală, însă mai multe persoane aflate în cercurile de interes ale acestui A.D.I. spuneau că „vorba” lui Caezar este în vigoare, respectiv zarurile aruncate deja dădeau ca învingător pe fostul viceprimar.

Țetcu a făcut și o contestație, însă aceasta a fost respinsă, astfel că, rezultatul final îl dă pe Cristian Niculae noul director al A.D.I. Deșeuri Bistrița-Năsăud. Cristian Țetcu a mai participat la un concurs organizat tot pentru aceeași șefie, în toamna anului trecut, atunci când a candidat de unul singur, însă nu a obținut punctajul necesar accedereii în funcție, respectiv 70 de puncte.

Gurile rele spun că Țetcu nici nu avea cum să atingă pragul de 70 de puncte, postul fiind păstrat pentru o sinecură. Dacă este sau nu așa, vom vedea în perioada următoare. Cristian Niculae nu va avea un mandat ușor în această Agenție, aici fiind vorba de managerierea deșeurilor la nivel județean, cu o groapă de gunoi ecologică de la Tărpiu în care încă mai există probleme, iar anumite unități administrativ-teritoriale, componente ale acestui A.D.I., doresc retragerea din asociere, municipiul Bistrița fiind unul dintre exemple.

Comentarii

pescarul

05.02.2021 14:12

Mai ramane ca domnul activist verde sa se inscrie in pesede. Acolo este cheia succesului, restul nu conteaza.

Adauga comentariu