Acuzații grave aduse unor bistrițeni în urma perchezițiilor DIICOT: trafic de minore și prostituție

Trei persoane au fost reținute în cursul zilei de 27 aprilie în Bistrița, o femeie și doi bărbați, în urma a cinci percheziții efectuate de Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) – Biroul Teritorial Bistrița-Năsăud, în cauză fiind suspiciuni legate de trafic de minore și prostituție.

Conform DIICOT, „în cauză există suspiciunea rezonabilă că începând cu anul 2016, inculpaţii au recrutat mai multe minore pe care le-au găzduit în mai multe locaţii din municipiul Bistriţa, determinându-le să practice prostituţia cu diferiţi clienţi racolaţi prin intermediul unei platforme de publicitate online, categoria matrimoniale-escorte”.

Este vorba de Moldovan Doiniţa-Maria,  Pop Florin-Marius și Rotund Sever-Viorel, aceștia recrutând mai multe minore pe care le-au găzduit în mai multe locaţii din municipiul Bistriţa, determinându-le să practice prostituţia cu diferiţi clienţi racolaţi prin intermediul unei platforme de publicitate online, categoria matrimoniale-escorte.

Inculpaţii au fost reținuți pentru 24 de ore, dar urmează să fie prezentaţi Tribunalului  Bistrița-Năsăud cu propunere de arestare preventivă pentru o perioadă de 30 de zile. Facem precizarea că, pe întreg parcursul procesului penal, inculpatul beneficiază de drepturile şi garanţiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum şi de prezumţia de nevinovăţie.

Adauga comentariu