Acea bătaie ruptă din rai... Tradițional românesc, pur bârgăuan: fetiță bătută de „părintele 2”, în timp ce „părintele 1” se afla la muncă în străinătate

Bistrița-Bârgăului devine deja o localitate în care educația cu pumnul, palma sau joarda este tradițională și are rădăcini atât în obiceiurile laice, cât și în cele creștine. Acolo încă se folosesc metodele evului mediu în „corecturile” educaționale, apelându-se la nuiaua lui Noș Niculaie, sau la „învățăturile” popești care scuză machiavelic o revărsare puroindă a unor caractere infecte: bătaia este ruptă din rai!

Temerile recente ale coalizaților pentru o anume familie au cuprins inclusiv faptul că tatăl și mama unui prunc vor fi înlocuiți ca termeni în actele oficiale cu „părinte1” și „părinte2”. Extrapolând această temere, reamintim un caz petrecut în preajma sărbătorilor de iarnă din 2017, atunci când un copil a fost terorizat efectiv de părintele 2, împreună cu alți membri ai familiei respective, în numele păstrării tradițiilor și obiceiurilor românești.

Aceștia au pus în scenă o cruntă piesă de teatru în care Moș Nicualie, jucat de unul dintre membri familiei, a băgat în sperieți un copil care a ajuns în stadiul de plâns în hohote. Scena a fost dată în vileag de părintele 1 care se afla departe de casă.

O astfel de scenetă, de această dată cu o încărcătură emoțională și mai puternică, s-a petrecut în aceste zile tot în Bistrița-Bârgăului, acolo unde părintele 2 și-a bătut copila într-un exces de mânie, pentru simplul fapt că aceasta nu a vrut să rămână la bunici, conform bistriteanul.ro.

Și în acest caz, pătintele 1 se află la distanță de casă, tot el fiind cel care a anunțat Protecția Copilului. Povestea tradițională a unui divorț între părintele 1 și părintele 2 contează mai puțin. Faptul că unul dintre aceștia se revasră asupra unui copil, „terț” în această situație, după cum se vede, nu scuză comportamentul fie el influențat de anumite neajunsuri sau neînțelegeri cu celălat părinte.

Cei care au susținut referendumul pentru familie ar trebui să-și continue susținerea și dincolo de rezultatul unui scrutin. Factorii politici care pozau lângă urne, cu buletinul de vot în mână și zâmbetul ipocrit pe moacă, să mai stea la masa de lucru și să găsească varinatele optime pentru protecția reală a copiilor, iar fețele bisericești ce-și întind mâinile spre a fi sărutate de enoriași să-și găsească timp de pildele unui Iisus blând și blajin, modest și smerit.

Bătaia nu este ruptă din rai, mai ales în cazul în care victimele pălmilor și pumnilor educativi sunt copiii! Bătaia este simbolul neputinței, a râiei sufletești și a involuției cerebrale, indiferent de numărul pe care un părinte îl are în eventualele acte oficiale.

N.B. Aceste exemple de violență se manifestă în familii „tradiționale” de peste tot, nu numai din Bistrița-Bârgăului! În primele 8 luni ale anului, în județul Bistrița-Năsăud, nu mai puțin de 144 de copii minori au avut de suferit, fiind victime ale violenței în familie.

sursa foto (cu caracter ilustrativ) - UrbanKid

Adauga comentariu