50 de copii orfani vor avea la Dorolea o casă. E vorba de Centrul pentru Copii Orfani de la Dorolea. Aici va fi prezent și Mitropolitul Andrei

Joi, 24 septembrie, Mitropolitul Andrei este aşteptat la Dorolea, acolo unde va sfinţi piatra de temelie a Centrului pentru Copii Orfani. Biserica va purta hramul Sfântului Siluan Athonitul, ocrotitor al celor care trec prin depresie, descurajare şi deznădejde.


Părintele stareţ Chiril Zăgrean ne spune că centrul va fi în administrarea Mănăstirii „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel” Rebra – Parva şi va avea opt clădiri, prima clădire fiind la primul nivel, iar la biserică a fost deja pusă fundaţia.
Stareţul a declarat faptul că aşezământul va cuprinde o clădire cu o capacitate de cazare a 50 de copii, un cabinet medical, o sală de mese şi ateliere de creaţie. În atelierele de meşteşugărit, copiii vor avea ocazia de a întreprinde activităţi creative între care şi pictatul. Aşezământul va cuprinde, de asemenea, un lăcaş de cult închinat Sfântului Siluan Atonitul, care are scopul de a forma conduita spirituală a copiilor.

Finanţarea centrului se va face din fondurile Mănăstirii „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel” şi din donaţii. Parintele Mitropolit Andrei, insotit de parintele consilier Claudiu Grama si parintele protopop Alexandru Vidican, a mai vizitat santierul viitorului complex social – religios de la Dorolea, coordonat de parintele staret Chiril, amplasat pe o suprafata de 2,5 ha.
La eveniment vor fi prezenţi şi preşedintele Consiliului Judeţean – Radu Moldovan, şi primarul din Livezile – Traian Simionca.

Adauga comentariu