11 ani de „11 iunie” – ziua în care timpul se oprește pentru o clipă la Bistrița

La data de 11 iunie se împlinesc exact 11 ani de la incendiul care a mistuit Turnul și acoperișul Bisericii Evanghelice – simbol al orașului Bistrița. Conform relatărilor oficiale, în 2008, pe data de 11 iunie, undeva în jurul orei 18, trei copii care se jucau la baza schelelor de lemn destinate unor lucrări de reabilitare a Bisericii, au pornit accidental un incediu ce avea să schimbe destinul unui oraș transivănean liniștit.

Biserica Evanghelică este o clădire monumentală situată în mijlocul Pieţei Centrale a oraşului Bistriţa, datează din epoca Renaşterii şi a fost construită pe un edificiu mai vechi. Pe latura de sud se află încastrată în perete cea mai veche sculptură gotică din Transilvania, reprezentând un cavaler, ce datează din 1320. Turnul acestei biserici este cel mai înalt turn de piatră din Transilvania și măsoară peste 75 de metri.

În primii ani după nefericitul eveniment din 11 iunie 2008 au fost concentrate lucrări de refacere ale structurilor afectate de incendiu. Mihai Ruști, purtătorul de cuvânt al Primăriei municipiului Bistrița a declarat pentru stiridebistrita.ro că lucrările au început imediat după incendiu, primii bani destinați acestor lucrări venind din diverse surse:

„Sumele alocate în acea primă fază au provenit în mare parte de la bugetul local, dar și din sume alocate de la Parohia Evanghelică, Forumul Democrat German, Asociația sașilor bistrițeni din Germania și Austria, dar și din partea persoanelor fizice care au dorit astfel să-și exprime solidaritatea față de acest demers al Primăriei”.

Turnul Bisericii Evanghelice proaspăt refăcut a beneficiat și beneficiază și azi de un lift interior care face mai accesibilă pentru turiști platforma situată chiar în acest turn, un loc care oferă privitorului opriveliște frumoasă și inedită asupra orașului.

În acest moment se desfășoară o altă serie de lucrări legate de reabilitarea Bisericii Evanghelice, pe fonduri europene. După cei trei ani de șantier, Biserica Evanghelică din Bistrița se va include într-un traseu turistic.

Comemorarea evenimentelor din 11 iunie 2008 se face în fiecare an, la ora 18:05, oră la care ceasul din turn s-a oprit în timpul incendiului:

„În seara zilei de 11 iunie are loc o slujbă ecumenică la care am invitat și au răspuns invitației toți reprezentanții cultelor din Bistrița. Este deja o tradiție și unul din modurile în care trebuie să ne manifestăm, să nu uităm acest trist eveniment care a avut părțile lui rele, dar care a dovedit și o mare solidaritate între oameni” – a precizat Mihai Ruști.

 

 

 

Adauga comentariu