Viceprimarul Cristian Niculae își asumă problema SUPERCOM : ”Revenim la subvenționarea taxei de salubrizare și voi urmări îndeaproape activitatea Supercom”

Scandalul politic izbucnit în jurul Supercom, ADI Deșeuri,  consiliului local Bistrița  și a măririi taxei de salubrizare nu a trecut ”neobservat” în Executivul primăriei Bistrița. Cu primarul Ovidiu Crețu plecat în ”deplasarea” anuală din ianuarie, viceprimarul Cristian Niculae a ieșit astăzi public și a explicat situația creată, anunțând și unele măsuri.

”Majorarea taxei de salubrizare este motivată de necesitatea implementării unui proiect privind colectarea selectivă, care presupune achiziționarea de noi echipamente și pubele. Taxa de salubrizare a fost crescută la valoarea de 11,5 lei/ lună/ persoană, prin decizia ADI Deșeuri, având în vedere investițiile necesare pentru implementarea proiectului plătești cât arunci, proiect impus de legea română și europeană de mediu”- Cristian Niculae

                                                                                                 

În acest context, Niculae a precizat că, municipalitatea a fost obligată să implementeze acest proiect, dar nu își dorește împovărarea bistrițenilor cu această nouă taxă, anunțând reluarea subvenției: ”Fac un apel și către cetățenii municipiului Bistrița, să dea dovadă de responsabilitate civică și să continue programul de colectare selectivă a deșeurilor ca și până acum. Punctele de colectare selectivă sunt funcționale. Acele containere semi-îngropate sunt inscripționate în mod corespunzător și îi rog pe cetățeniii municipiului să nu mai arunce gunoiul menajer în acele containere. Cu siguranță, dacă vom colecta selectiv și ne vom atinge țintele de colectare selectivă, adică să depășim 50% din deșeurile generate, în viitor, taxa de salubrizare va scădea“.

Ce obiectiv și-a propus Cristian Niculae?

Viceprimarul Niculae susține  că se va asigura ca Supercom să își facă treaba corespunzător, după ce mai mulți bistrițeni s-au plâns că nu se ridică gunoaiele: Mă voi asigura prin toate mijloacele că Supercom-ul își face treaba bine. Voi pune permanent presiune pe operatorul de salubritate, dar și pe funcționarii Primăriei care au datoria si îi verifice astfel încât orașul să fie curat”.

Viceprimarul Cristian Niculae nu s-a ferit să spună că va cere Poliției Locale să amendeze Supercom dacă fimra nu își va face datoria: ” Voi merge până acolo încât să trimit poliția locală să sancționeze operatorul atunci când nu își face treaba în mod corespunzător. Nu mai pot tolera disfuncționalitățile în colectarea deșeurilor din orașul nostru, atât pe partea de blocuri cât și pe străzile cu case, și atrag atenția în mod public operatorului de salubritate în acest sens”, a conchis viceprimarul municipiului Bistrița.

 

 

 

 

 

 

Comentarii

Balan Marius- c...

11.01.2020 10:49

Stiti cum suna chestia asta cu subventionarea ? Concluzia ; nu mai dam banii din buzunarul de la piept, ci bagam mana in buzunarul de la cur , adica tot de la noi si tot din taxele noastr remise Primariei . Draga VICE anuntul asta nu tine de buna gospodarire al banului public. Sunteti cu totii jalnici !

Melinte dan

11.01.2020 11:31

Dar pana acuma de ce nu s a asigurat ca isi fac treaba?
Acuma in prag de alegeri?

Adauga comentariu