„Verzii” invită consilierii locali la dezbaterea publică pentru bugetul municipal: „Așteptăm un minim respect!”

Marius Bălan, unul dintre puținii activiști ai Bistriței, invită în mod special consilierii locali la dezbaterea legată de bugetul anului 2020 al municipiului. Acesta crede că implicarea actualilor consilieri este impetuos necesară, iar „negocierile” trebuie purtate cu cetățenii urbei și nu cu „formațiunile politice”. Ceea ce uită Bălan este faptul că populația Bistriței este apatică atunci când vine vorba de dezbateri...

Dezbaterea publică este programată pentru data de 11 februarie, ora 16:00, în sala de ședințe a Consiliului Local Bistrița, Piața Centrală nr.6.

AȘTEPTĂM UN MINIM RESPECT!

Din 2007 particip constant la absolut toate dezbaterile pe Bugetul orașului, dar și la alte dezbateri de interes local organizate de Primăria B-ța. O fac în primul rând din respect pentru mine dar și pentru banii mei trimiși spre buna funcționare a administrației și pentru proiectele nu tocmai reușite din orașul meu.

Constat de cele mai multe ori că până una alta un lucru e sigur, salariile aleșilor arată bine însă interesul lor pentru noi toți mai are de așteptat. Pentru ca interesele și aspirațiile noastre să fie cunoscute, nu este suficient să votăm odată la patru ani un primar cu 12-16% și să ne culcăm pe-o ureche. Civismul și implicarea noastră este esențială în actul administrativ. Nimeni să nu creadă în zicerile Edilului Șef care are de fiecare dată pregătit un răspuns tăios și ne transmite cu diferite ocazii că el și echipa de consilieri au fost trimiși acolo de un vot majoritar și cetățenii i-au investit cu încredere, că știu bine ce fac și că ei ar deține adevărul absolut. Nimic mai fals!

Nu poate fi vorba nici de vot majoritar și nici de pricepere și de dragoste de Bistrița și de noi. În Primărie și în Consiliul Local totul este politic, se votează ca atare, totul se învârte în jurul unor interese grețoase, adică exact ca și în Parlament. De fapt Consiliul Local este un mic Parlament local cu apucături la indigo. Legea 215 a Administrației Locale, obligă consilierii să organizeze întâlniri, audieri, primiri a cetățenilor care ridică unele probleme privind administrarea orașului. De 13 ani de cand sunt prezent la aceste dezbateri, nu am aflat să se fi întâmplat acest lucru. Nimeni nu a ascultat și nu a organizat vreo întâlnire cu cetățenii orașului, deși s-au depus de-a lungul anilor multe petiții pe diferite subiecte, urmate de susținerea a peste 11.000 semnături de la bistrițenii care nu au fost de acord cu unele proiecte gândite și votate de edili.

 

Tocmai de aceea, cer consilierilor locali să dea dovadă de un minim respect și să fie prezenți cu toții la dezbatera publica pe Bugetul 2020 al orașului. Să-i asculte pe bistrițeni și să audă direct de la ei cum văd lucrurile referitor la priorități și cheltuirea banilor publici.

Nu așteptați doamnelor, domnilor consilieri ziua votării Bugetului făcută la comandă de partid sau a Edilului Șef din sprânceană. Nu negociați Bugetul cu formațiunile politice din peisajul politic local.

Daca aveți ceva de schimbat, de negociat, apoi cu bistrițenii trebuie să o faceți, și după ce-i ascultați cu atenție să vă gândiți la altele.

A sosit timpul ca și în Consiliul Local și Primăria Bistrița să existe un minim efort de înțelegere și să aplicați odată DEMOCRAȚIA PARTICIPATIVĂ. Vă asigur că cetățenii care cu greutate își plătesc datoriile față de stat, știu cu mult mai bine decât dumneavoastră, cei care temporar vă aflați la masa rotundă , de ce au ei nevoie cu adevărat, știu și care sunt prioritățile pe care dumneavoastră nu le aveți în vedere de la un an la altul.

Invit pe câți mai mulți concitadini să fie prezenți, marți 11 februarie ora 16.00, la Dezbaterea pe Buget pentru anul 2020. Să arătăm că ne pasă  de cum arată Bistrița. STOP cheltuirii banilor publici pe ghidușii și tot felul de nimicuri. Nu vrem teleormanizarea Bistriței. Vrem să arătăm și să ne comparăm cu Oradea, Sibiu cel puțin.

Bălan Marius - Partidul Verde organizația municipală Bistrița

 

 

Comentarii

Melinte dan

10.02.2020 21:14

Bravo domnule Balan si Chereji, sunteti consecventi pentru ca va pasa.
Felicitari, nu renuntati.

Balan Marius- e...

11.02.2020 10:17

Multumesc MELINTE DAN !

Adauga comentariu