Uite mocănița, nu e mocănița! „Aburoasa” de la Teaca între liniile înguste ale promisiunilor. Va rămâne sau nu locomotiva în casa ei străveche?

Una dintre micile dar frumoasele povești ale județului Bistrița-Năsăud, Mocănița Transilvaniei, se află în aceste momente într-o baie aburindă a incertitudinilor. Locomotiva și cele două vagoane de pe șinele înguste de la Teaca își trăiesc emoțiile unei noi povești, una presărată cu un du-te – vino, un ping-pong între ONG-ul care le-au redat viața istoricelor vehicule și o ramură falimentară a statului, care se zbate în agonia desființării.

Proiectul „Mocanița Transilvaniei” este unul de durată, întins pe mai mulți ani. În momentul de față, ONG-iștii au reușit să concesioneze 35 de kilometri de cale ferată îngustă, de la Teaca la Rîciu (județul Mureș), la care și pe care lucrează pentru aducerea ei în starea de funcționare. „Aburoasa”, locomotiva care este în acest moment în mica și vechea gară Teaca, împreună cu cele două vagoane, este obiect de patrimoniu al SFT (Societatea Feroviară de Turism a SNCFR SA), societate aflată în faliment.

Având în vedere acest fapt, falimentul, cei de la SFT au dat în custodie tot materialul rulant către CFR Infrastructură. Ansamblul „mocănița” de la Teaca, „Aburoasa” și cele două vagoane, au fost „cedate” de SFT către Depoul Târgu Mureș, iar pentru „Aburoasă” s-a pregătit deja un soclu în fața gării mureșene. Cu alte cuvinte, falimentarii de la SFT nu mai țin cont de faptul că Mocănița Transilvaniei este deja parte a unui proiect serios și benefic tocmai pentru ceea ce ei erau inființați, adică pentru turismul feroviar, și vor să mute, fără drept de apel (deși au fost purtate discuții în acest sens), locomotiva pe un soclu, iar vagoanele să fie scoase la vânzare.

„Decizia de a lua locomotiva de la Teaca aparține celor de la Secția L7 Târgu Mureș, aceștia fiind parte a CFR Infrastructură, deci cei „îndreptățiți” în custodie. Deși noi ne-am ocupat de Aburoasă mai mult decât corespunzător, în sensul că am îngrijit-o și este adusă aproape în starea de funcționare, ei au considerat că la Teaca stă degeaba, că ruginește și că mai bine o expun în fața unei gări”, ne-a povestit Cristi Moldovan, președintele Asociației Mocănița Transilvaniei.

Așadar, conform unor decizii luate din birouri, pe niște hârtii, „Aburoasa” ar fi trebuit să ajungă exponat în fața unei gări, așa cum și Bistrița are un astfel de „monument”. Doar că... toată „expoziția” asta ar fi una pentru o perdioadă determinată, căci SFT-ul are în plan vânzarea tuturor activelor, deci și a „Aburoasei”, căci, nu-i așa, în procedura de faliment există un lichidator care va trebui să valorifice tot.

„Oamenii nu sunt rău intenționați, dar se discută foarte greu cu ei. Le-am explicat toate variantele, ce am făcut pentru proiectul ăsta și ce vrem să mai facem mai departe. În acest moment nici noi nu le putem folosi ca atare, în sensul că mocănița deocamdată doar stă pe linie, până refacem întreg traseul de linii, la care tot muncim. Dar, dacă dispare... dispare tot intereseul, tot farmecul. Acum avem gara, linia și trenul, dacă mocănița dispare, atunci nu mai există interes...”, a precizat Moldovan.

O variantă pentru rămânerea trenului în gara de la Teaca ar fi participarea la licitație a Asociație Mocănița Transilvaniei, ceea ce a fost luat deja în calcul de către membri ei:

„Dacă cei de la Mureș vor să o ia și să o pună pe acel soclu, nu avem ce face. Noi am făcut cereri să o luăm în custodie, să o cumpărăm, orice variantă. Toate acestea se alfă la Minister (n.r. -  Transporturilor), dar fără răspuns. Noi nici acum nu știm dacă se poate cumpăra direct, se face licitație, dar suntem pregătiți pentru orice variantă. Dacă e cazul, vom participa și la licitație, mai strângem bani, încerăm...”, a declarat Cristi Moldovan, pentru stiridebistrita.ro.

După toată tevatura de la finalul săptămânii, atunci când cei de la Asociație au prezentat public cazul, se pare că administrația locală nu a rămas indiferentă. Au început să curgă promisiuni, pe surse sau oficiale, prin care se încearcă păstrarea „Aburoasei” la Teaca. Unul dintre aceștia este președintele Consiliului Județean Bistrița-Năsăud, Radu Moldovan, care a declarat pentru bistriteanul.ro că „Aburoasa” va rămâne la Teaca:

„După ce am văzut articolele în presă și valul de emoție creat în jurul faptului că rămânem fără Mocăniță, am luat legătura cu cei de la Regionala CFR Brașov. Am găsit înțelegere la ei, așa că Mocănița va rămâne la Teaca (…) Aceasta este un obiect de patrimoniu și nu poate fi cumpărat. Dar trebuie făcute demersurile legale pentru ca mocănița să fie administrată de Asociație. Așa că vom face demersurile legale și vom oferi consiliere juridică pentru ca acest lucru să se poată realiza”, a precizat Radu Moldovan pentru sursa citată. Alte voci susțin inclusv faptul că Daniel Suciu și-ar fi exprimat, într-un fel sau altul, sprijinul în această problemă.

„Mocănița Transilvaniei” este una dintre acele povești mici și frumoase care vorbesc despre Teaca, despre partea de sud a județului, una aridă din punctul de vedere al turismului. Îmbinarea turismului feroviar, cel propovăduit de Asociație, cu cel viticol, zona fiind una extrem de interesantă din acest punct de vedere, poate face ca turismul să devină un punct important în economia locului.

Tot Asociația Mocănița Transilvaniei este cea care a „născut” inedita „Poveste a vinului în Mocănița Transilvaniei”, evenimentul având deja desfășurate două ediții.

Citește și... Povestea Vinului în Mocănița Transilvaniei – un eveniment ce poate scrie broșura turismului viticol în Bistrița-Năsăud

Rămâne de văzut cât de mult contează un cuvânt, o promisiune. „Aburoasa” are casa la Teaca, are oamenii perfecți pliați pe destinul ei, iar viitorul turistic al zonei depinde de prezența ei în gara ce a depășit centenarul.

Comentarii

Roth-Gross Cristian

04.11.2019 12:37

Ar fi pacat,Cei de la Asociația Mocănița Transilvaniei ar trebui sa participe la licitatii, iar noi am putea ajuta achizitionand bilete cu plata in avans.

ecologistul

04.11.2019 18:51

Cei care s-au gandit sa duca Mocanita cea iubita de noi, merita niste picioare-n coaie sa se sature de glume proaste.

Claudiu

05.11.2019 11:58

Autoritățile din județul Bistrița-Năsăud au reușit să facă demersuri pentru ca locomotiva cu abur din localitatea Teaca să rămână acasă și să nu fie mutată în fața gării din municipiul Târgu Mureș: “Locomotiva cu abur rămâne la Teaca! Mulțumim tuturor celor care s-au implicat pentru ca locomotiva să ne întâmpine în continuare în gara Teaca. Îi mulțumim îndeosebi d-lui Președinte al Consiliului Județean Bistrița-Năsăud, Emil Radu Moldovan, în persoana căruia am găsit întotdeauna sprijin. Așadar, când treceți prin gara Teaca, să vă opriti și la o fotografie cu aburoasa!”, au transmis reprezentanții Asociaţiei Mocăniţa Transilvaniei.

Adauga comentariu