Uite alianța, nu e alianța... Până la urmă s-a parafat „Alianța pentru Bistrița-Năsăud” între PSD, ALDE și ProRomânia

Radu Moldovan a avut dreptate. Semnarea protocolului  a avut loc în biroul președintelui Consiliului Județean, Radu Moldovan, acolo fiind prezenți și ceilalți doi semnatari ai documentului alianței: Ioan Monița și Grigore Timoce.

Noul cartel de stânga al Bistriței se numește ”Alianța pentru Bistrița-Năsăud” în el intrând PSD, ALDE și Pro România, asta în condițiile în care, Pro România, a anunțat că nu va semna acest protocol.

Ieri, într-o conferință de presă, Radu Moldovan a ironizat decizia Pro România de-a părăsi alianța stângii: ” E frumos și mișcător faptul că, Pro România mă sprijină pe mine, dar nu vor să fie în alianță cu PSD. Vom vedea în zilele următoare cine și cum sprijină”, a conchis Radu Moldovan.

Radu Moldovan: ” Așa cum am promis, ne-am Aliat pentru Bistrița-Năsăud, prin semnarea protocolului de constituire a alianței electorale! Pentru că oamenii și județul nostru au nevoie de stabilitate, înțelegere, continuarea proiectelor și investițiilor, de dezvoltare! Acestea sunt motivele pentru care am decis să ne dăm mâinile și să mergem ÎMPREUNĂ în alegerile locale! Noi, PSD BN, ALDE BN și Pro România BN, am înțeles că dincolo de viziune și o strategie coerentă de dezvoltare, oamenii au nevoie de oameni care să se alieze PENTRU, nu împotriva a ceva!”

Reamintim că :

Într-un comunicat de presă al Pro România Bistrița-Năsăud, formațiunea politică condusă de Viorel Ponta, a anunțat  nevalidarea alianeței dar sprijin și susținere pentru candidature uninominală a președintelui Consiliului Județean, Radu Moldovan.

”Echipa de conducere a organizației județene a Pro România a decis să anunțe în mod oficial că, la nivelul județului Bistrița-Năsăud, nu a fost semnat, nu este semnat protocol de colaborare electorală cu PSD și ALDE, așa cum a fost anunțat in presa. Decizia de-a merge pe liste separate a fost luată în cadrul unei ședințe de lucru a organizației județene desfășurată vineri, 21 februarie. În urma dezbaterilor, Biroul Judetean de conducere al   Pro România BN (compus din toți președinții de organizații locale și coordonatorii județeni)  a decis să respingă adoptarea și semnarea protocolului de colaborare electorală cu PSD și ALDE, așa cum a fost propus săptămâna trecută la sediul PSD Bistrița-Năsăud.

Motivele care au stat la baza luării acestei decizii sunt:

– viziunea noastră referitoare la politicile publice aplicabile în administratia locala, nu poate fi exprimată liber în cadrul unei alianțe.

– promisiunea noastră încă de la constituirea echipei Pro România Bistrița-Năsăud  a fost să fim trasparenți în toate deciziile  politice, lucru imposibil într-o alianță.

– în monentul de față,  Pro România este singurul partid care a elaborat un Program politic pentru următorii patru ani, cu 10 măsuri despre care avem siguranța că pot readuce echilibrul românilor.

Precizăm faptul că: Pro România Bistrița-Năsăud  a hotărât, cu majoritate de voturi, sprijinul și susținerea pentru candidature uninominală a președintelui Emil Radu Moldovan, dar că, Pro România va depune o listă separată pentru consilierii județeni. În ceea ce privește primăria municipiului Bistrița, PRO România va avea  candidat propriu”

Comentarii

cititor

27.02.2020 09:47

Foarte bine !Daca cei de drapta sar la gatul celor de stanga cu " baionetele " lui Orban ... voi luati " parii " din garduri la ei  ... si dati-le la " maciuca "... sa se duca dr.acului unde si-a dus mutu roata si surdu calu .Cu sprijinul diasporei noastre de tot c*catul ... ne-am ales cu un presedinte de tzara - sef de PNL care incalca Constitutia si face politica nefiind presedintele tuturor romanilor . Pentru el "romanii " sunt doar cei din  PNL si din diaspora , care la-u ales . 

Adauga comentariu