In vizor

Grevă de avertisment la Poștă. Salariații amenință că blochează total activitatea

Cei 300 de angajați ai Direcției Județene de Poștă Bistrița-Năsăud au întrerupt lucrul în această dimineață timp de două ore, nemulțumiți de salariile mici și de condițiile de muncă. Poștașii așteaptă finalul lunii, iar dacă nu se rezolvă nimic opresc total activitatea.

Revendicările constau într-o majorare salarială de 400 de lei net şi o creştere între 5 şi 10% a sporurilor de loialitate.

”Am ieșit în stradă din cauza greutăților pe care le au angajații Poștei, salariile minime pe economie și condițiile de muncă inumane. În acest moment, două treimi dintre salariații din Poștă primesc salariul minim pe economie. Salariile au fost mărite doar atunci când a decis Guvernul, compania nu a făcut majorări. Cred că suntem singura companie de stat care e salarizată cu minimul pe economie. Astăzi am făcut grevă de avertisment. În cazul în care până la finalul lunii nu se vor soluționa problemele pe care le-am ridicat companiei, vom declanșa greva generală, ceea ce înseamnă că oamenii nu vor mai primi pensiile acasă, nu vom mai duce corespondența, se va bloca total activitatea”, a spus Horia Moruțan, lider sindical.

Potrivit lui Horia Moruțan, conflictul de muncă a fost declanșat fiindcă a expirat Contractul colectiv de muncă în 31 ianuarie, iar până acum nu s-au demarat discuții pentru încheierea unui nou contract.

”Conducerea companiei vrea să nu mai avem niciun drept, să fim negri pe plantație. Vrem să fie menținut contractul de muncă în forma agreată acum doi ani, cu modificările legislative care au intervenit, majorarea salariului cu 400 de lei net pentru fiecare salariat și majorarea sporului de loialitate, să fie aplicat maxim la fiecare angajat care are dreptul să-l primească și astfel să se facă o diferențiere între cei debutanți și cei cu vechime”, a spus el, citat de timponline.ro.