Eveniment

Copil de 12 ani, lovit de o mașină de poliție, în Șieu-Măgheruș

Un copil în vârstă de 12 ani a fost accidentat, joi, de o maşină de poliţie, pe o trecere pentru pietoni situată pe DN 17, în comuna bistriţeană Şieu-Măgheruş, autospeciala aflându-se în misiune, potrivit martorilor de la faţa locului.

„Astăzi, 21 decembrie, pe Drumul Național 17, în localitatea Șieu-Măgheruș a avut loc un accident rutier. Din primele date, o autospecială de poliție din alt județ ar fi acroșat un minor, de 12 ani, din Șieu-Măgheruș care s-ar fi angajat în traversarea străzii.

În urma accidentului, pietonul a fost transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.

Conducătorul auto, un bărbat de 22 de ani, din Dej, a fost testat cu aparatele din dotare, rezultatele fiind negative în ambele cazuri”, a transmis IPJ Bistrița-Năsăud.

Polițiștii Serviciului Rutier Bistrița-Năsăud au întocmit dosar penal și continuă cercetările pentru a stabili cauza și împrejurările exacte în care a avut loc evenimentul.

Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Bistriţa-Năsăud a transmis că autospeciala implicată în accident este din alt judeţ şi că în cauză a fost deschis un dosar penal.

Primarul comunei Şieu-Măgheruş, Sorin Mititean, a declarat pentru AGERPRES că accidentul s-a produs pe trecerea pentru pietoni din apropierea şcolii şi că, din spusele martorilor, autospeciala de poliţie avea pornite semnalele acustice şi luminoase.

“Dimineaţa a fost un accident pe o trecere de pietoni, aici, în faţa şcolii. (…) Eu nu eram aici, doar ce am putut afla de la oamenii care erau în zonă când am ajuns. Ştiu că a fost lovit pe trecerea pentru pietoni de către o maşină care se deplasa cu semnalele acustice şi luminoase pornite”, a spus Mititean.