In vizor

Copiii din Bistrița, consultați printr-un chestionar dacă le plac gustările primite la școală. Nemulțumirile din mediul online nu au ajuns la ISJ

În urma articolului publicat ieri referitor la biscuiții prea negri primiți de un elev în cadrul programului „Laptele și cornul” – prof. Mircea Cristian Nicula, șeful Inspectoratului Școlar BN, a discutat azi problema cu directorii școlilor din județ.

O mămică sin Bistrița s-a plâns ieri de calitatea biscuiților pe care copiii îi primesc în cadrul programului „Lapte și Corn”.

Nu am avut până acum sesizări referitoare la calitate pachetului de mâncare. E bine că am aflat, pentru că astfel vom putea îmbunătăți situația.

În ședința cu directorii de astăzi, am discutat și această problemă. I-am rugat să fie mai atenți atunci când primesc pachețelele cu mâncare.

Am luat legătura și cu furnizorii produselor, cu cei de la Pombis și cu furnizorul de lapte și biscuiți. Și ei m-au asigurat că vor urmări cu mai multă atenție calitatea produselor.

De săptămâna viitoare, în școlile din Bistrița-Năsăud va circula și un formular care putea fi completat de fiecare școală. Aici se vor putea semnala neregulile referitoare la produsele oferite copiilor”, a explicat prof. Cristian Mircea Nicula pentru Bistrițeanul.ro.