Supercom inițiază operațiunea „BULINA ROȘIE” la Bistrița: cei care nu sortează corect gunoiul riscă să rămână cu el în curte! BONUS: program de colectare al deșeurilor voluminoase

Firma care colectează deșeurile de pe raza municipiului Bistrița, Supercom, va aplica, începând cu această lună, un sistem propriu de avertizare a celor care nu depozitează deșeurile menajere în conformitate cu reglementările impuse chiar de ei.

În acest sens, Supercom va verifica prin sondaj conținutul pubelelor de culoare neagră, dedicate deșeurilor mixte/menajere, deci nereciclabile în sistemul de colectare „din poartă în poartă” de la case. Astfel, dacă într-o pubelă de culoare neagră se vor identifica deșeuri nepermise (peturi, sticlă, metale, carton), aceasta va fi marcată cu o bulină de culoare roșie, astfel încât, la următoarea ridicare, dacă situația se repetă, conținutul pubelei nu va fi ridicat până la respectarea condițiilor impuse.

Cu alte cuvinte, dacă într-o pubelă dedicată exclusiv gunoiului menajer se vor identifica spre exemplu peturi care au un grad de impurificare mai mic de 25%, aceste vor primi bulina roșie. Dacă la următoarea vizită a Supercomului pubela marcată este „în regulă”, conșinutul acesteia va fi conectat, dacă nu... nu!

 

Pe de altă parte, Supercom aduce la cunoștința tuturor cetățenilor municipiului Bistrița un program special de colectare al deșeurilor voluminoase (mobilier, covoare, obiecte mari de folosință îndelungată), după cum urmează:

LUNI – MARȚI (9-10 decembrie) :

vor fi ridicate deșeurile voluminoase din perimetrul cuprins între străzile Gării – Arțarilor – Eroilor – Dimitrie Cantemir – Tărpiului – Drumul Cetății – Calea Clujului – sens giratoriu Calea Clujului – Libertății – Petru Maior – Podul Berăriei – Faleză – Zăvoaie – Tănase Tudoran – Ion Pop Reteganu – Mihai Viteazu – Valea Budacului – Mihai Viteazu – Ion Vidu – Codrișor – Podul Budacului – Ion Rațiu – Alexandru Odobescu – Gării.

MIERCURI – JOI (11-12 decembrie):

vor fi ridicate deșeurile voluminoase din perimetrul cuprins între străzile Alexandru Odobescu – Gării – B-dul Republicii – Piața Petru Rareș – 1 Decembrie – Calea Moldovei – Avram Iancu – Podul Jelnei – Ghinzii – Valea Ghinzii – Valea Jelnei – Constantin Roman Vivu – Ion Minulescu – Parcului – Ion Rațiu – Alexandru Odobescu.

VINERI – SÂMBĂTĂ (13-14 decembrie):

vor fi ridicate deșeurile voluminoase din perimetrul cuprins între străzile B-dul Republicii – Piața Petru Rareș – 1 Decembrie – Calea Moldovei – Lucian Blaga – Simion Mândrescu – Subcetate – Busuiocului – Tărpiului – Dimitrie Cantemir – Eroilor – Ioan Slavici – Crinilor – Piața Petru Rareș – B-dul Republicii.

În localitățile componente colectarea deșeurilor voluminoase se va face astfel:

Joi 12.12.2019 – Viișoara, Sigmir

Vineri 13.12.2019 – Unirea

Luni 16.12.2019 – Sărata

Marți 17.12.2019 – Ghinda

Miercuri 18.12.2019 – Slătinița

 

 

 

 

 

 

Comentarii

cititor

28.12.2019 11:11

Io propun sa ne dea 2 buline, UNA SA I-O LIPIM IN FRUNTE LA PATRON, atunci cand " uita " sa ridice gunoaiele lasate la portile oamenilor si cand le imprastie cainii hoinari peste tot . Ce ziceti stimata " societate " ? Nu de putine ori, am ramas cu peturile  ( si cutiile de conserve metalice ... etc. ) deci adunate selectiv, neridicate de sa umblu eu cu ele pe la containerele stradale sa le duc sa scap de " depozitul de gunoi din curtea mea " . Credetim-ma domnu' patron ca atunci ti l-as fi turnat in cap si ti-as fi tras un sut in c*r ...  !Fara suparare , ori esti serios stimate domn si faci ce ai licitat, ori lasa-te sa vina altii capabili s-o faca !  

Adauga comentariu